You are here:

Dinamo scapă la limită de depunctare. "Câinii" achită datoria de 800.000 de lei şi evită să piardă puncte în Liga 1

Dinamo scapă la limită de depunctare. "Câinii" achită datoria de 800.000 de lei şi evită să piardă puncte în Liga 1

Fotbal intern

Comentarii

Dinamo risca o depunctare de 6 puncte în cazul în care nu reuşea să strângă suma pe care o datora

Banii nu au venit de la Pablo Cortacero, diverşi parteneri ai clubului Dinamo au intervenit şi au achitat suma necesară.

Da, este adevărat, a intrat această sumă în club”, este declaraţia oficialilor dinamovişti pentru Gazeta Sporturilor.

Termenul limită până când suma de 800.000 de lei trebuia plătită era 30 noiembrie. În cazul în care Dinamo nu îşi achita datoriile, aceasta ar fi fost depunctată cu 6 puncte de către FRF.

Dinamo trece printr-o perioadă foarte dificilă în campionat. După victoria 3-0 cu Voluntari din etapa care tocmai s-a încheiat, dinamoviştii au reuşit să scape de ultimul loc pe are îl ocupau iar acum sunt pe 14 cu 9 puncte. În spatele lui Dinamo au rămas doar FC Argeş şi Astra Giurgiu. Situaţia la club este una foarte tensionată, mai mulţi jucători neplătiţi au discutat cu impresarii de care aparţin pentru a li se desface contractele şi pentru a deveni jucători liberi. Spaniolii care au preluat clubul dinamovist au achitat doar o mică parte din banii promişi, mai exact au achitat contravaloare salariilor pe o singură lună. Dinamo are meci etapa viitoare la FC Argeş, echipă care are acelaşi număr mic de puncte cu cel al dinamoviştilor.

Sezonul trecut, Dinamo a scăpat de retrogradare datorită sistemului competiţional din Liga 1 care a fost modificat tracându-se de la un număr de 14 echipe la unul de 16 echipe şi astfel Dinamo a fost una din cele două formaţii care a beneficiat de această modificare de ultim moment.

Articol postat de ANDREI BADEA

Afla mai multe despre: dinamoliga 1 

viewscnt
Articole similare