You are here:

”Diversiune din partea celor de la Rapid”. Cum a reacţionat Mititelu când a aflat că Săpunaru a fost suspendat doar o etapă

”Diversiune din partea celor de la Rapid”. Cum a reacţionat Mititelu când a aflat că Săpunaru a fost suspendat doar o etapă

Rapid

Comentarii

Adrian Mititelu a preferat să fie reţinut în declaraţii după ce Cristi Săpunaru a fost suspendat doar o etapă după incidentele de la meciuş FC U Craiova - Rapid.

Cristi Săpunaru a scăpat foarte ieftin după incidentele în care a fost implicat la Târgu Jiu, acolo unde s-a jucat FC U Craiova - Rapid.

Căpitanul giuleştenilor a fost suspendat doar o etapă şi a primit o amendă de 9.400 de lei, adică nici 2.000 de euro.

Reacţia lui Adrian Mititelu după ce Cristi Săpunaru a fost suspendat doar o etapă

Fundaşul în vârstă de 38 de ani şi-a ieşit din fire la partida cu FC U Craiova, pe care oltenii au câştigat-o cu 1-0, meci jucat pe 10 septembrie.

Atunci, Cristi Săpunaru s-a bruscat cu jandarmii, a scuipat şi înjurat în direcţia unor suporteri şi pe tunelul de la vestiare a vrut să se ia la bătaie cu un apropiat al lui Adrian Mititelu.

La aproape 3 săptămâni distanţă, Comisia de Disciplină a FRF a anunţat că, pentru toate acele gesturi, Cristi Săpunaru va fi suspendat o etapă şi amendat cu 9.400 de lei.

Adrian Mititelu se declară foarte nemulţumit de decizie, dar spune că preferă să nu comenteze prea mult, de teama unor noi sancţiuni.

"Ce să comentez eu... Dacă mai zic ceva mă trezesc iar cu un milion de înjurături şi reproşuri... Aşa că prefer să mă abţin, mai ales că aveam foarte mulţi amici rapidişti şi amiciţia s-a încheiat după acest eveniment de la Târgu Jiu, care 100% nu se datorează clubului nostru sau mie, ci din cauza acţiunilor făcute de acest jucător, unul valoros de altfel ca şi jucător, dar cu mari probleme de comportament.

Până la urmă tot noi am ieşit mai prost de aici, cu 50.000 de lei amendă... În fiecare an plătim 4-500.000 de lei amenzi pentru chestiuni legate de organizarea meciurilor, de suporteri... Noi, entităţile sportive nu avem capacitatea să ţinem sub control astfel de evenimente, dar ni se pun în cârcă.

A fost o diversiune făcută de cei de la Rapid pentru a distrage atenţia de la gesturile lui Săpunaru. Acei oameni au apărut după ce scandalul a luat proporţii.

Erau oameni din zona mixtă, foarte aproape şi când au văzut acea învălmăşeală au mers din curiozitate, pentru că era ceva inedit", a spus Adrian Mititelu la Prima Sport. 

Afla mai multe despre: mititelu 

viewscnt
Articole similare