Johan Neeskens, legendar mijlocaş al Olandei şi al echipei Ajax, a murit la 73 de ani. El era considerat unul dintre artizanii fotbalului total, alături de Johan Cruyff.
Neeskens era considerat unul dintre artizanii fotbalului total, alături de Johan Cruyff
Federaţia olandeză de fotbal a anunţat, luni, că Johan Neeskens, mijlocaş legendar al lui Ajax Amsterdam şi al Olandei, triplu câştigător al Ligii Campionilor UEFA şi finalist al Cupei Mondiale FIFA 1974 şi 1978, a trecut în nefiinţă la vârsta de 73 de ani.
”Cu Johan Neeskens, lumea fotbalului olandez şi internaţional pierde o legendă”, a declarat federaţia KNVB într-un comunicat, adăugând că mijlocaşul a murit duminică din cauza unei boli nespecificate.
Johan Neeskens a fost component al echipelor Ajax şi Olandei care au creat ”fotbalul total” în anii 1970 şi coechipier-cheie al lui Johan Cruyff.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Neeskens a făcut parte din echipa Ajax care a câştigat trei Cupe Europene consecutive la începutul anilor 1970 şi a fost, de asemenea, membru al echipei olandeze care a ajuns în finala Cupei Mondiale în 1974 şi 1978. El a avut 49 de selecţii.
”Cu driblingurile sale caracteristice, viziunea sublimă şi penalty-urile emblematice, el va rămâne pentru totdeauna unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a produs vreodată fotbalul olandez”, a declarat KNVB.
După cariera de jucător, Neeskens s-a îndreptat către antrenorat, în special în ţările în curs de dezvoltare.
A fost „un cetăţean al lumii şi un tată iubitor, mândru de copiii şi nepoţii săi şi care, până la sfârşit, i-a marcat pe alţii cu dragostea sa pentru fotbal”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
We’re deeply saddened by the sudden passing of Johan Neeskens.
— OnsOranje (@OnsOranje) October 7, 2024
Forever one of our greatest icons.
Rest in peace, Johan. pic.twitter.com/JHlyWlOGWb
De asemenea, fostul mare mijlocaş olandez a jucat şi la FC Barcelona, între 1974 şi 1979, fiind şi acolo coleg cu Cruyff.
După experienţa din Spania, Neeskens a jucat pentru New York Cosmos (SUA), FC Groningen, South Florida Sun (SUA), Kansas City Comets (SUA), FC Lowenbrau (SUA), FC Baar şi FC Zug (Elveţia). La ultimele două echipe, a avut calitatea de jucător/antrenor.
După încheierea carierei de jucător, Neeskens a lucrat ca antrenor atât în fotbalul olandez, cât şi în străinătate.
- Citește și
- OFICIAL | Antrenorul de renume a demisionat de la echipă. De ce a luat această decizie
- Griezmann, huiduit şi insultat la meciul dintre Real Sociedad şi Atletico Madrid. Ce au scandat fanii gazdelor
- LeBron James şi fiul său au jucat un meci împreună pentru Lakers. Bronny James a avut doar o aruncare ratată în 13 minute
Afla mai multe despre: johan neeskens, ajax, olanda, barcelona