Dorin Rotariu (28 de ani) şi Valentin Gheorghe (26 de ani) sunt aşteptaţi de una dintre echipele cu ambiţii din Superliga, dar care a avut un start de sezon slab. Antrenorul a confirmat discuţiile cu cei doi atacanţi laterali.
Clubul din Superliga care aşteaptă cele mai tari transferuri în această perioadă
Cei doi fotbalişti sunt liberi de contract în acest moment. Dorin Rotariu, după ce a reziliat cu Ludogoreţ, unde n-a avut nicio şansă, în timp ce Vali Gheorghe a renunţat la FCSB, din cauza şanselor puţine de ajuca în partea dreaptă a atacului.
Astfel, amândoi ar putea ajunge la pachet la UTA, unde Mircea Rednic a vorbit personal cu ei, pentru a-i transfera.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Vă spun adevărul, am vorbit personal cu Gheorghe şi i-am zis: <<Când îţi rezolvi situaţia suna-mă tu sau impresarul>>. Nu vreau să intrăm în concurenţă cu alte echipe cu sume. La noi e clar, ce i-am spus eu şi cel îl interesează pe el…Are şansa să joace, asta trebuie să-l intereseze pe el, nu banii.
Noi i-am dat şansa asta, încă îl aştept. Am fost corect cu el, i-am zis că îl doresc mult. El mi-a spus, în schimb, că are ca prioritate un transfer, i-am zis că am rabdare”, a spus Mircea Rednic, conform Sportarad.ro.
Iar Dorin Rotariu ar putea fi lovitura din lotul UTA-ei, care a învins FCSB pe teren propriu, scor 2-1.
„Românii sunt cireaşa de pe tort. Ştiu ce am vorbit şi cu Dorin, nu uitaţi că el a plecat la Bruges cu ajutorul meu. Şi a avut momente delicate, iar eu am vorbit acolo să mi-l dea împrumut şi a făcut un sezon foarte bun şi asta l-a ajutat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
El ştie că pot să îl ajut, i-am promis libertate, dacă în iarnă are ofertă poate să plece. Aşadar, şi pe Rotariu îl aştept, e diferenţă mare între el şi alţi jucători”, a adăugat Mircea Rednic.
În schimb, antrenorul a infirmat interesul lui Gabriel Torje, de asemenea liber de contract.
De asemenea, după victoria cu FCSB, antrenorul de la UTA a anunţat că e pregătit să se despartă şi de anumiţi jucători care nu i-au fost pe plac.
„S-a stabilit cu unii jucători care stau pe vârfuri…Vreau români şi sper ca până la Cupă să facem presiuni pe unii jucători care nu s-au acomodat…Trebuie să înţeleagă şi ei”, a încheiat Mircea Rednic.
- Citește și
- Mihai Stoica se ia de arbitrajul de la UTA - FCSB 2-1: ”Vă imaginaţi ce decizii a putut lua Găman ăsta? E o viciere teribilă. Cum poate el să-şi permită să dea penalty” | EXCLUSIV
- Reacţia lui MM Stoica după ce a văzut noile imagini ale penalty-ului controversat: „E un fake! Mâine mai apare o filmare cu Pantea care are 3 mâini” | EXCLUSIV
- Transfer de top în Europa. Bayern Munchen îşi cedează un campion mondial la finalista Champions League
- Gică Popescu laudă transferul lui Ianis Hagi la Alaves: „E o competiţie care se pretează foarte bine pe stilul de joc al românilor!”
- Indiciul care l-a făcut să spună pentru ce echipă va juca Ianis Hagi, după împrumutul la Alaves! "Exact la asta mă gândeam şi eu"
- Irina Begu, eliminată în primul tur la US Open. Prestaţie modestă a româncei
- Balaj, replică dură pentru Becali: ”Evlaviosul Gigi nu este coerent! O să aibă un proces”
- Fără surprize! Patru echipe s-au calificat în grupele Cupei României, după primele meciuri ale zilei. Oţelul a câştigat primul meci al sezonului
- Helmut Duckadam îl contrazice pe Becali: „Se vede clar că l-a lovit în mână pe Pantea! Când pierzi, cauţi un ţap ispăşitor”
- VIDEO | Imaginile noi care lămuresc penalty-ul controversat din UTA - FCSB? Unde îl loveşte mingea pe Pantea
- Jucătorul pe care Bergodi nu a contat deloc la Rapid dezvăluie: ”Nu am lipsit de la niciun antrenament”
- Metaloglobus - Dinamo 1-2, în play-off-ul Cupei României. Ahmed Bani a reuşit „dubla” şi a salvat-o pe Dinamo
- OFICIAL | Un francez în Superliga României. Echipa cu cel mai slab atac speră să dea lovitura cu acest transfer
- PSG îşi ia atacant pentru câştigarea Ligii Campionilor! Ofertă de 65 de milioane de euro pentru o tripletă de vis
- Ultimul medaliat olimpic al sporturilor ecvestre, Anghelache Donescu, a decedat la 77 de ani
Afla mai multe despre: vali gheorghe, dorin rotariu, mircea rednic, transferuri uta