România se pregăteşte de cele două dueluri din luna septembrie, contra celor din Israel şi Kosovo.
Dorinel Munteanu ştie de ce au nevoie tricolorii pentru a câştiga cele două partide
România se află în faţa unei ”duble” importante în preliminariile Campionatului European din 2024, care va fi găzduit de Germania. Dacă vor câştiga meciurile cu Israel şi Kosovo, „tricolorii” devin favoriţi la calificare.
Dorinel Munteanu, antrenorul echipei Oţelul Galaţi, a prefaţat cele două partide.
”Eu sper să fie un joc reuşit atât cu Israelul cât şi Kosovo, adică un joc reuşit înseamnă 6 puncte. Eu cred că e posibil să le obţinem. Dar pentru asta trebuie să facem sacrificii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Îmi aduc aminte cu plăcere de acel joc, aveam nevoie de victorie, nu eram calificaţi, dar cu acea victorie eram aproape de calificare.
Am avut patru turnee consecutive unde ne-am calificat, aşa sper şi la acest joc, această dublă atât cu Kosovo cât şi cu Israel să ne aducă o apropiere de calificare. Pentru că eu zic că cu 6 puncte suntem aproape calificaţi.
Dacă jucătorii noştri sunt hotârăţi în ceea ce fac de ce n-ar fi posibilă o victorie? Eu zic că o victorie este posibilă”, a declarat Dorinel Munteanu pentru Orange Sport.
Lotul României pentru meciurile cu Israel şi Kosovo
- PORTARI
- Horaţiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanţa, 0/0)
- FUNDAŞI
- Andrei Raţiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăguşin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racoviţan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2)
- MIJLOCAŞI
- Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluţă (Farul Constanţa, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruţan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3)
- ATACANŢI
- George Puşcaş (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dorinel munteanu, naţionala româniei, kosovo, israel