Fundaşul României şi al lui Tottenham, Radu Drăguşin (22 de ani), a avut cifre excelente în victoria cu Ucraina, scor 3-0, la EURO 2024. Danny Murphy (47 de ani), fost mijlocaş la Liverpool şi Tottenham, l-a lăudat, apoi i-a atras atenţia că a exagerat după o deposedare.
Drăguşin a fost uriaş cu Ucraina! A avut cifre care l-au urcat în topul fundaşilor de la EURO 2024
Victoria cu scorul de 3-0 obţinută luni de naţionala României în meciul cu Ucraina, de la Campionatul European din Germania, este cel mai categoric succes al tricolorilor la un turneu final al EURO.
De la portar până în atac, tricolorii lui Edi Iordănescu au impresionat, iar Radu Drăguşin a avut parte de laude în mod special, după ce au apărut cifrele prestaţiei sale de la Munchen.
Deşi Ucraina a avut o posesie de 71%, Radu Drăguşin a avut o rată de pase reuşite de 88,9% dintre cele 18 pase furnizate. Jucătorul lui Tottenham a respins centrările ucrainenilor, iar alături l-a avut pe Andrei Burcă, cel care a avut 69,2% de pase reuşite, dintre cele 13.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Radu Drăguşin a reuşit 10 deposedări cu Ucraina. Niciun jucător nu a reuşit mai multe într-un meci de la EURO 2024. De asemenea, fundaşul român are un procentaj de 100% la duelurile aeriene, cu un total de 13 acţiuni defensive, potrivit FotMob.
Un fost jucător de la Tottenham i-a atras atenţia lui Radu Drăguşin
Spiritul arătat de Radu Drăguşin pe teren în momentele în care fundaşul român a gesticulat de bucurie pentru atacurile pe care le-a respins a atras atenţia unui fost jucător de la Tottenham şi Liverpool.
Ex-mijlocaşul Danny Murphy, câştigător al Supercupei Europei cu "cormoranii", l-a lăudat apoi a spus că Radu Drăguşin a avut reacţii exagerate.
„Lăsând gluma la o parte, performanţa sa merită aplauze pentru că a fost remarcabil, iar fanii lui Tottenham care vor urmări asta vor fi cu adevărat încântaţi, pentru că nu l-au văzut prea multe. Arată perfect pentru Premier League. El a personificat tot ce este bun despre România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dar nu cred că ar trebui să sărbătoreşti atât de mult că-ţi faci treaba. E doar o deposare, haide", a spus Danny Murphy la BBC MotD on Iplayer, după România - Ucraina 3-0.
- Citește și
- Tricolorul din România - Ucraina 3-0 pe care Răzvan Lucescu l-a asemănat cu superstarul lui Manchester City de la EURO: ”Mi-a plăcut la nebunie”
- VIDEO | Universitatea Craiova a plecat în cantonamentul din Austria! Constantin Gâlcă, anunţ despre transferuri: "Ne dorim jucători de valoare"
- "Nu există scuze. Românii au câştigat". Continuă confuzia în tabăra Ucrainei după victoria României cu 3-0 la EURO 2024: "Trebuie să avem o discuţie"
- Au apărut notele primite de jucătorii României în meciul cu Ucraina! Ce tricolor a primit cea mai mică notă
- FOTO&VIDEO | Spectacol la Insula Euro din Parcul Titan, unde fanii au venit să vadă victoria României cu Ucraina. Puya a cântat pe scenă
- ”E o zi care rămâne în istorie”. Ce a observat Gică Hagi în echipa României de pe stadion: ”Din tribună mi-a plăcut” | EXCLUSIV
- "Nimic". Apropiatul lui Volodimir Zelenski a comentat neimpresionat România - Ucraina 3-0: "Vă amintiţi în 2006?"
- Românii au ieşit la Universitate ca în vremurile bune, cu 30 de ani în urmă. Fanii ”tricolorilor”, sărbătoare naţională în capitală | VIDEO
- Selecţionerul Ucrainei, după umilinţa de la debutul la EURO 2024: ”România, o echipă bună. Este o naţiune care iubeşte fotbalul”
- VIDEO | De la Bucureşti, până în Munchen! Golurile marcate cu Ucraina au produs o atmosferă senzaţională printre români: "N-am mai văzut din '94 aşa ceva"
Afla mai multe despre: radu dragusin, radu dragusin romania ucraina, romania ucraina euro 2024