You are here:

Duel tare de tot între Rădoi şi Olăroiu în Emirate. Echipa fostului selecţioner a avut 3-0, dar ce a urmat e un adevărat thriller

Duel tare de tot între Rădoi şi Olăroiu în Emirate. Echipa fostului selecţioner a avut 3-0, dar ce a urmat e un adevărat thriller

Stranieri

Comentarii

Mirel Rădoi şi Cosmin Olăroiu au oferit un spectacol total fanilor din Emiratele Arabe Unite. Meciul dintre cei doi antrenori români a oferit şase goluri.

Spectacol total oferit de echipele lui Mirel Rădoi şi Cosmin Olăroiu 

Echipele pregătite de Mirel Rădoi şi Cosmin Olăroiu s-au întâlnit în etapa a opta a campionatului din Emiratele Arabe Unite. 

Al Bataeh, formaţia lui Rădoi, a primit vizita celor de la Al Sharjah, gruparea lui Olăroiu. Meciul dintre cele două s-a încheiat la egalitatate, scor 3-3.

Dar desfăşurarea duelului dintre ”elevul” Rădoi şi ”profesorul” Olăroiu a fost una incredibilă, de-a dreptul dramatică.

După numai 35 de minute, formaţia lui Mirel Rădoi conducea deja cu 3-0 şi se părea că fostul selecţioner îi va administra un eşec usturător lui ”Oli”.

Elevii lui Rădoi au marcat la foc automat, prin Gassama (19), Abdulrahman (26) şi Alvaro de Oliveira (35).

Dar lucrurile nu au rămas aşa. Al Sharjah a revenit în joc cu două goluri reuşite până la pauză. Abdulbasit (39) şi Luanzinho (45+3) au marcat pentru echipa lui Olăroiu.

Oaspeţii şi-au dus ”remontada” până la capăt cu încă un gol, de această dată din penalty, prin Caio (51).

Din acel moment, scorul a rămas neschimbat, astfel că rezultatul final a fost unul de egalitate între Mirel Rădoi şi Cosmin Olăroiu, 3-3.

În ceea ce priveşte clasamentul din Emiratele Arabe Unite, Al Sharjah ocupă locul 4, cu 14 puncte, şi este urmată chiar de Al Bataeh, cu 12 puncte.

Afla mai multe despre: mirel radoicosmin olaroiuemiratele arabe unite 

viewscnt
Articole similare