You are here:

După transferul lui Drăguşin şi Moldovan, Panduru numeşte următorul român care va face pasul în Europa: ”E în mare formă!” | EXCLUSIV

După transferul lui Drăguşin şi Moldovan, Panduru numeşte următorul român care va face pasul în Europa: ”E în mare formă!” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Echipa FCSB a învins luni seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia UTA Arad, în ultimul meci din etapa a 22-a a Superligii. Echipa bucureşteană s-a distanţat la 11 puncte de ocupanta locului secund în clasament.

Panduru a rămas uimit de cifrele lui Darius Olaru: ”E în mare formă!”

Arădenii au avut prima ocazie de pe Arena Naţională, în minutul 7, când Ariel Lopez a trimis în bara transversală din şase metri. Apoi au urmat două minute în care Darius Olaru a rezolvat meciul. Gol superb din voleu, din afara careului, în minutul 20, după care, două minute mai târziu, a înscris profitând de greşeala lui Căpuşă.

Gazdele au avut un gol anulat pentru ofsaid, în minutul 39, la Octavian Popescu, iar repriza s-a încheiat cu ocazia lui Fabry, din minutul 45+1. În partea secundă, Kucher a scos la şutul lui Alexandru Băluţă, în minutul 54, dar bucureştenii au beneficiat de un penalti acordat după consultarea VAR şi Olaru a transformat în minutul 66, reuşind prima sa triplă în Superligă. De altfel, mijlocaşul de la FCSB este golgeterul la zi al campionatului, cu 13 reuşite.

Rezultatul final a fost stabilit de Miculescu, în minutul 82, după o lansare a lui Şut, o pasă dată de Baba Alhassan şi finalizarea atacantului venit chiar de la Arad.

Basarab Panduru a avut doar cuvinte de laudă pentru Darius Olaru, care a reuşit un hattrick de zile mari. Panduru îl vede pe fotbalistul FCSB-ului transferat la o echipă mare din Europa!

”Mi se pare că ar trebui cineva să dea suma, doar că nu joacă la naţională ar putea să fie un minus. Eu aş da 5 milioane pe el. Să zicem că l-ar lua Genk, să vedem dacă ar da 5 milioane. Cred că e perfectă echipa asta pentru el. La o echipă care e pe atac ar face faţă, arată bine. 

Eu îl văd în mare formă, îmi place jucătorul ăsta. Acum a dat prea multe, ai ajuns la 13 goluri sunt din calea afară de multe. Ţin minte nişte faze făcute de el în acest sezon!”, a declarat Panduru la Orange Sport. 

FCSB s-a impus cu 4-0 şi este pe primul loc în Superligă, cu 47 de puncte, la 11 puncte de echipele clasate pe locurile doi şi trei. UTA Arad se află pe locul 13, cu 24 de puncte.

  • Echipele care au evoluat:
  • FCSB: Târnovanu - V. Creţu (Pantea 46), Dawa, Ngezana, Radunovic (Panţîru 89)  - Lixandru, Ad. Şut, Olaru (Compagno 76) – Luis Phelipe, Al. Băluţă (Miculescu 76), Oct. Popescu (Baba Alhassan 76). ANTRENOR: Elias Charalambous
  • UTA ARAD: Kucher - Căpuşă (Stolnik 46), Conte, Benga, Micovschi - A. Lopez (Stahl 58), Marcelo Freitas - R. Pop (A. David 46), Fabry (Diogo Rodrigues 46), Omondi – Luckassen (Cooper 67). ANTRENOR: Mircea Rednic

Afla mai multe despre: darius olarufcsbhoraţiu moldovan 

viewscnt
Articole similare