You are here:

E lovitura iernii în Liga 1? Argentinienii sunt siguri: "Un super jucător, pe cale să explodeze!" Cine este noua perlă din campionatul intern

E lovitura iernii în Liga 1? Argentinienii sunt siguri: "Un super jucător, pe cale să explodeze!" Cine este noua perlă din campionatul intern

Superliga

Comentarii

La 26 de ani, Lucas Chacana a făcut pasul spre Europa. Presa din Argentina scrie despre mutarea mijlocaşului la Poli Iaşi sub comanda lui Mircea Rednic

"Puştiul din Barrio Vial, aproape că trăieşte un vis. Va juca în România, într-un oraş mare, situat la graniţa cu Republica Moldova" scrie presa din Argentina despre transferul lui Lucas Chacana la Poli Iaşi.

"Este ceva la care am visat de când am lăsat San Martin pentru a merge la Buenos Aires. Din fericire, am făcut acest pas la capătul unui efort uriaş" mărturiseşte Chacana, cel pe care presa argentiniană îl alintă "Luquita". Chacana a venit pentru moment în Europa singur, dar va locui la Iaşi alături de frumoasa sa soţie, Daniela.

"Am fost urmărit de multe cluburi din Europa. Impresarul său mi-a zis că voi merge în această zonă acum ceva timp şi mă bucur că am făcut-o pentru Iaşi. Am primit referinţe bune despre club, atât la nivel instituţional cât şi sportiv. Este o echipă de mijlocul clasamentului în România, dar ambiţiile sunt mari. Sper să mă pot acomoda rapid şi să ajut echipa să joace în cupele europene" mărturiseşte Chacana în presa argentiniană. "Un super jucător pe cale să explodeze în Europa" este titlul cu care argentinienii încheie materialul dedicat noului transfer al lui Mircea Rednic la Poli Iaşi.

În vârstă de 26 de ani, el a evoluat până acum doar în ţara natală la echipe precum San Martin, Huracan sau Tigre. Până la finele anului 2019 a îmbrăcat tricoul echipei CD Moron, din liga secunda argentiniană.

Lucas Chacana are dublă cetăţenie, argentiniană şi italiană. El a semnat cu Politehnica un contract valabil pentru un an şi jumătate.

Afla mai multe despre: liga 1lucas chacanapoli iaşi 

viewscnt
Articole similare