Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, într-un mesaj adresat mass-media, că nu va onora solicitări de interviuri, el rugând presa să îi respecte decizia şi menţionând că vrea să dedice familiei „puţinele zile libere care vor fi înainte şi după tragerea la sorţi EURO 2024, în preajma sărbătorilor de iarnă”.
Edi Iordănescu, decizie de ultimă oră după ce a calificat România la EURO: „Vin în faţa dumneavoastră cu o rugăminte!”
Iordănescu a precizat că va participa doar la acţiunile media oficiale ale echipei naţionale.
„Mă adresez vouă, dragi suporteri ai României şi reprezentanţi ai instituţiilor media, într-un moment de sărbătoare pentru fotbalul românesc, ca să vă mulţumesc, întâi de toate, pentru contribuţia pe care o aveţi la această performanţă. Prin energia, afecţiunea, criticile, analizele, încrederea şi resursele pe care le-aţi alocat constant echipei naţionale am putut să devenim mai buni şi să obţinem această calificare!
Vin în faţa jurnaliştilor cu rugămintea de a respecta o decizie personală privind prezenţa mea în spaţiul public pentru perioada de timp următoare şi în speranţa că iubitorii fobalului vor accepta argumentele mele.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După acţiunile media din ultima perioadă, urmează mâine o conferinţă de presă oficială a României premergătoare meciului cu Elveţia, interviurile exclusive pentru deţinătorii de drepturi tv, apoi conferinţa de presă după această partidă.
În foarte scurt timp vom avea tragerea la sorţi a grupelor EURO 2024, cu acţiunile de presă aferente. Aşadar, suficiente oportunităţi, în viziunea mea, ca să pot răspunde tuturor demersurilor jurnalistice şi să oferim publicului român răspunsurile şi reacţiile pe care le aşteaptă.
Dincolo de acţiunile media oficiale ale echipei naţionale însă, vă solicit respectuos să înţelegeţi faptul că nu voi onora alte solicitări de interviuri telefonice, scrise, prezenţe în cadrul emisiunilor”, a precizat Edi Iordănescu, potrivit frf.ro.
Edi Iordănescu are nevoie de o pauză de relaxare
Selecţionerul a menţionat că vrea ca în zilele libere să îşi „tragă sufletul după o campanie reuşită”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Doresc să dedic puţinele zile libere care vor fi înainte şi după tragerea la sorţi EURO 2024, în preajma sărbătorilor de iarnă, familiei mele. Şi să-mi trag sufletul după o campanie fericită, reuşită, dar în care am investit toată energia mea. Astfel încât foarte repede să revenim la pregătirea turneului final EURO 2024 cu toate forţele, la turaţie maximă!
Decizia mea vine inclusiv din respectul pe care îl port instituţiilor media din România. Nu aş putea onora toate solicitările, nu vreau ca anumiţi jurnalişti să se simtă nedreptăţiţi, la fel cum nu accept o eventuală listă de priorităţi în onorarea solicitărilor media.
Deschis, transparent şi sincer, aşa cum mă ştiţi, prefer să continuăm drumul bun în baza aceloraşi principii care ne-au ghidat şi până azi”, a adăugat Iordănescu.
Afla mai multe despre: edi iordanescu, echipa nationala, euro, calificare