You are here:

Eliminarea lui Pancu l-a amuzat copios pe Louis Munteanu: ”Eram pe jos, nu am văzut, dar cu siguranţă o să râd!”

Eliminarea lui Pancu l-a amuzat copios pe Louis Munteanu: ”Eram pe jos, nu am văzut, dar cu siguranţă o să râd!”

Echipa națională

Comentarii

Reprezentativa U21 a României a obţinut calificarea directă la Campionatul European din Slovacia, din postura de câştigătoare de grupă.

Louis Munteanu, reacţie după eliminarea lui Pancu

Daniel Pancu a generat un moment controversat în meciul România U21 - Elveţia U21, partidă ce a consemnat calificarea naţionalei noastre la EURO 2025. Deşi „tricolorii mici” s-au calificat cu un rezultat impresionant, comportamentul selecţionerului a umbrit bucuria.

Louis Munteanu a fost întrebat despre ieşirea lui Daniel Pancu, iar tânărul jucător a dat declaraţia serii.

”Nu am văzut intrarea lui Pancu, eram pe jos, cu siguranţă o să râd când o văd. Prima dată am văzut că i-a dat galben şi după roşu (n.r. elveţianului care l-a faultat), mă miram şi eu la cum a intrat. Era nasol să fie doar galben.

Avem o echipă foarte bună, s-a văzut în seara asta. Nu le-am dat nicio şansă, am arătat că suntem mai buni decât ei. Ei sunt din occident, dar am arătat în seara asta că avem şi noi valoare.

Golul 2 e golul tuturor, nu contează cine a marcat. Ianis Stoica ne-a adus calificarea asta. Eu deja sunt în al treilea an la seniori, mă bucur că am evoluţii bune, apreciate de lume. Sper să continui aşa şi cu siguranţă voi avea un sezon de vis.

Am spus şi înainte de calificare că avem o generaţie foarte bună, ne e foame de rezultate şi s-a văzut în seara asta că ne-am dorit mult să fim acolo cu cele mai bune echipe. Sunt bine acum, dacă voi continua aşa cu voi avea cu siguranţă un sezon de vis şi sper să-mi ajut cât mai mult echipa la CFR şi apoi naţionala la EURO”, a declarat Louis Munteanu după meci. 

Pentru România, au marcat Ianis Stoica (două goluri) şi Umit Akdag, în timp ce unica reuşită a oaspeţilor a fost semnată de Albian Hajdari.

 

Afla mai multe despre: louis munteanupancuromânia u21 

viewscnt
Articole similare