You are here:

Noapte tensionată în Cluj, după U - CFR. Un copil de 14 ani a fost lovit cu bâta în cap de fanii ”Şepcilor roşii”: ”Agresorii au început să fugă”

Noapte tensionată în Cluj, după U - CFR. Un copil de 14 ani a fost lovit cu bâta în cap de fanii ”Şepcilor roşii”: ”Agresorii au început să fugă”

Superliga

Comentarii

Universitatea Cluj a câştigat al treilea derby consecutiv în faţa celor de la CFR, într-o atmosferă electrizantă, pe Cluj Arena. Unicul gol al partidei a fost marcat de Vladislav Blănuţă, în minutul 43, însă, din păcate, disputa dintre suporteri s-a mutat pe străzi, după încheierea meciului.

La scurt timp după fluierul de final, doi suporteri ai CFR-ului au fost atacaţi de un grup de 15-20 de fani ai ”Şepcilor roşii”. Unul dintre băieţi, în vârstă de doar 14 ani, a fost lovit cu o bâtă în cap şi a ajuns la spital, deoarece a avut nevoie de îngrijiri medicale,

Incidentul a avut loc aproape de grupul suporterilor CFR-işti, care erau însoţiţi de poliţie. O tânără a alertat autorităţile, iar poliţiştii au reuşit să prindă o parte dintre agresorii care i-au atacat pe copii.

”La un moment dat, de pe podul cu lacăte am văzut cum apar 15-20 de indivizi. Aveau măşti pe faţă şi se îndreptau direct spre noi. N-am apucat să reacţionăm, că deja erau lângă noi. Prima dată l-au prins pe prietenul meu.

L-au lovit peste faţă şi i-au băgat mâinile prin buzunare, căutând fulare cu însemnele CFR. Nici nu apucasem să spun ceva sau să mă mişc, când, dintr-o dată, am simţit o lovitură extrem de puternică în cap.

Instinctiv, am fugit. Am alergat vreo 10 metri, iar atunci mi-am pus mâna la ceafă. Am simţit ceva rece şi, când am tras mâna, era plină de sânge. În acel moment, abia am realizat ce mi s-a întâmplat.

Sângele îmi curgea pe gât şi pe haine, iar totul se petrecuse atât de repede încât nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Chiar atunci am văzut că vin poliţiştii şi jandarmii, iar agresorii au început să fugă în toate direcţiile”, a declarat băiatul în vârstă de 14 ani, conform stiridecluj.ro.

Tatăl copilului este în stare de şoc: ”Nu îţi vine să crezi că trăieşti într-un oraş civilizat”

”Eram destul de departe, dar am plecat imediat spre locul unde mi-a spus fata că sunt. Încercam să mă gândesc că poate nu e atât de grav, că poate doar l-au lovit puţin, dar când am ajuns şi l-am văzut… era alb la faţă, cu sânge pe gât, pe haine. Mi-a spus doar atât: ‘M-au lovit cu ceva în cap, tare…’ Atunci am ştiut că trebuie să-l ducem de urgenţă la spital.

Dacă nu erau acolo jandarmii şi poliţia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat. Poate băiatul meu ar fi fost bătut şi mai rău, poate ar fi fost şi mai multe victime. Au prins doar câţiva dintre ei, dar ceilalţi s-au făcut nevăzuţi. Când vezi astfel de situaţii, nu îţi vine să crezi că trăieşti într-un oraş civilizat”, a spus şi tatăl copilului.

U Cluj este pe locul patru, cu 29 de puncte, la un punct distanţă de CFR, ocupanta locului trei.

Afla mai multe despre: superligau clujcfr 

viewscnt
Articole similare