You are here:

”Este o ruşine. Cum e posibil să arbitreze la un Campionat Mondial?”. Internauţii au luat foc când au aflat cine arbitrează Belgia - Canada

”Este o ruşine. Cum e posibil să arbitreze la un Campionat Mondial?”. Internauţii au luat foc când au aflat cine arbitrează Belgia - Canada

Cupa Mondială

Comentarii

Janny Sikazwe va arbitra partida de la Campionatul Mondial din Qatar, dintre Belgia şi Canada.

Cine este Janny Sikazwe

Janny Sikazwe este un arbitru născut în Zambia, în vârstă de 43 de ani, care a fost ţinta unui val de glume, datorită unui meci jucat în acest an, în luna ianuarie.

Centralul zambian a fluierat, la partida dintre Mali şi Tunisia din Cupa Africii, sfârşitul meciului mai devreme, de două ori.

Prima dată, a trimis jucătorii la vestiare în minutul 85, ca mai apoi să fluiere definitiv finalul partidei, cu 13 secunde înainte de expirarea timpului regulamentar.

În ciuda faptului că a greşit grav, la acea partidă, Janny Sikazwe va oficia pentru prima dată o partidă la un Campionat Mondial.

”Este o ruşine”

La aflarea faptului că, Sikazwe va împărţi dreptatea la meciul dintre Belgia şi Canada, fanii fotbalului au reacţionat pe reţelele de socializare.

”Sikazwe, arbitrul ce a oprit un meci din Cupa Africii în minutul 85, pe care l-a reluat mai târziu, fără să dea prelungiri. Va fi interesant”, a scris un internaut.

”Este o ruşine. Credeam că doar cei mai buni arbitri din lume arbitrează la Campionatul Mondial. Cum de acest arbitru se află pe listă?”, a scris un al doilea.

”Cum Dumnezeule, un om care a oprit un meci cu cinci minute mai devreme, va arbitra la un Campionat Mondial?, a scris un al treilea internaut.

  • Videoclipul cu arbitrul zambian, care a fluierat sfârşitul unui meci în minutul 85

Articol scris de Teodor Răducanu

Afla mai multe despre: janny sikazwebelgia canada 

viewscnt
Articole similare