În S.U.A., americanii sărbătoresc în fiecare an „Ziua Preşedinţilor”. Acest eveniment are loc în ziua de luni a celei de-a treia săptămâni din luna feburarie. Anul acesta, preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, a primit o urare mai puţin obişnuită. Eve Torres, fost superstar WWE, i-a amintit de o întâmplare deloc plăcută.
Americanca în vârstă de 35 de ani l-a acuzat pe Trump, printr-o postare făcută pe contul oficial de Instagram, de faptul că nu ştie să se comporte cu o femeie şi că a fost agresiv cu ea în cadrul unei şedinţe foto.
„La mulţi ani de Ziua Preşedinţilor.
Abia aştept să am un preşedinte care să nu pipăie femeile şi să nu le trateze ca pe nişte obiecte. Am făcut poze cu mii de bărbaţi în baze militare, la evenimente WWE sau la sesiuni de autografe. Foarte puţini m-au apucat şi m-au zmucit aşa cum a făcut-o el, fără să mă cunoască.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Desigur, pe vremea aceea credeam că e de datoria mea să stau ca o floricică la poze şi să mă prefac că sunt drăguţă cu acest miliardar.
Acum mi-e foarte greu să văd acea poză, deoarece îmi aminteşte despre ceea ce credeam că reprezint eu în acel moment. Glisaţi pentru a vedea la ce mă refer.
PS. Anunţul despre sarcină este vechi. Nu sunt din nou gravidă. Mi-a fost însă greu să postez acest lucru, dar mi-a rămas în minte. Nu am uitat când ai îndemnat la apucat vaginul”, a declarat fosta campioană WWE Divas.
CLICK AICI PENTRU O GALERIE FOTO CU EVE TORRES
În finalul postării, Eve Torres face referire la un moment petrecut în anul 2005, atunci când, aflat într-o discuţie în care nu ştia că este înregistrat, Donald Trump le spunea omului de televiziune şi membru al fostei familii prezidenţiale, Billy Bush, dar şi actriţei Arianne Zuccker, că o femeie ar trebui „luată cu forţa”, folosind expresia „Ia-o de vagin! Poţi face orice”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
CLICK AICI PENTRU O GALERIE FOTO CU EVE TORRES
Cine este Eve Torres
Eve Torres Gracie este o actriţă, dansatoare, model, instructoare de arte marţiale şi fostă luptătoare de wrestling. Ea s-a consacrat în WWE, acolo unde a câştigat de trei ori centura „Divas”.
Eve a ajuns în compania lui Vince McMahon după ce, în 2007, a câştigat concursul WWE Diva Search. Ea e în continuare legată de WWE, promoţie pentru care are rolul de ambasador.
În 2010, revista Pro Wrestling Illustrated a desemnat-o pe Eve Torres drept a cincea cea mai bună luptătoare din lume. Cariera cinematografică constră în apariţii în numeroase seriale, dar şi în filme precum „The Scorpion King 4: Quest of Power” sau „Skiptrace”.
- Citește și
- Conducerea lui U Craiova a confirmat transferul lui Claude Dielna: "Discuţiile s-au purtat de către domnul Rotaru cu el"
- Andrei Miron, prezentat oficial la FCSB. "Vreau să ajut la câştigarea titlului!" Ce număr va purta fundaşul adus de la Botoşani
- Gigi Becali poate da cea mai mare lovitură din ultimii ani. Fotbalistul şi-a dat acrodul pentru transfer
Afla mai multe despre: donald trump, eve torres, wwe