You are here:

EXCLUSIV | Clubul la care Geraldo Alves s-a simţit cel mai bine. Ce îi reproşează lui Gigi Becali: "Erau numai probleme"

EXCLUSIV | Clubul la care Geraldo Alves s-a simţit cel mai bine. Ce îi reproşează lui Gigi Becali: "Erau numai probleme"

Superliga

Comentarii

Geraldo Alves a venit în România în 2010 şi a evoluat şapte sezoane în Liga I, la FCSB, la Petrolul şi la Astra. Dintre cele trei cluburi, fostul fundaş central a declarat că cel mai bine s-a simţit la Ploieşti.

Geraldo Alves a câştigat tot ce se putea în fotbalul românesc şi a cucerit cel puţin un trofeu la toate cele trei cluburi la care a evoluat în Liga I.

"Din punct de vedere fotbalistic, pot spune că cel mai bine m-am simţit la Petrolul. Datorită atmosferei care se crease acolo. La Steaua, m-am bucurat foarte mult, dar în fiezare zi erau numai probleme. Au fost 2 ani cu schimbări de antrenori, de jucători.

Aveam toate condiţiile să facem performanţă, dar existau foarte multe probleme extrafotbalistice. La Astra, am format o familie, jucătorii au fost foarte uniţi. Şi cu Şumi antrenor, dar multe probleme extrafotbalistice care nu te ajută să te bucuri de fotbal din plin.

La Petrolul am avut tot pentru performanţă, banii la timp, toate condiţiile. Păcat că la sfârşit s-a întâmplat ce s-a întâmplat, patronul a fost în puşcărie" , a declarat Geraldo Alves pentru Telekom Sport.

Trofeele cucerite de Geraldo Alves în carieră:

  • FCSB: Cupa României (2011)
  • Petrolul Ploieşti: Cupa României (2013)
  • Astra: Liga I (2016), Supercupa României (2016)

Afla mai multe despre: fcsbsteauapetrolulliga 1astra 

viewscnt
Articole similare