Într-un interviu acordat în exclusivitate lui Alexandru Săbău, la Top Interviuri, Daniel Isăilă (48 de ani) a vorbit despre plecarea de la naţionala de tineret, din vara lui 2019. Atunci, antrenorul a dat curs unei oferte din Golf, de la Al Hazm, iar Mirel Rădoi a venit şi a pus cireaşa pe tortul unei calificări la EURO 2019 de tineret, unde România a făcut o performanţă istorică.
Isăilă a spus că a fost o decizie extrem de grea de luat şi nu s-a pus niciodată problema de partea financiară, dar a luat cea mai bună decizie pentru viitorul său şi al familiei sale. Antrenorul era gata să dea cu piciorul, dar după o discuţie cu oficialii FRF n-a fost convins că aceştia îi vor oferi stabilitate. "A fost un moment atunci nu tocmai plăcut, pentru că... Da, a fost foarte greu.
(n.r. - despre partea financiară) Nu, niciodată nu s-a pus situaţia aşa. Situaţia a fost clară de la început. Oferte au fost, poate mult mai bune, din punct de vedere financiar, în trecut şi când eram la început. Am refuzat categoric, pentru că eram la început de campanie. Eram la final de campanie, era luna iunie, mai aveam practic 3 luni de contract. Am avut o discuţie clară, este o ofertă pe care...eu îi dau cu piciorul. Ok, spun nu, merg în continuare, îmi asum riscul, ne calificăm, nu ne calificăm, contractul meu expiră. Ce facem? Sunteţi mulţumiţi de munca pe care am depus-o până acum la Federaţie? Suntem foarte mulţumiţi, au fost corecţi oamenii cu mine. Atunci, eu am oferta asta pe masă, îi dau cu piciorul, trebuie să mă gândesc. Ok , rămân la Federaţie, dar hai să prelungim contractul pentru încă o campanie. N-au fost de acord, au zis să ajungem, să vedem şi să treacă. Ok, eu pierd oferta, ajungem, ne calificăm, nu ne calificăm, poate mă calific şi nu mai vreau să continui sau voi nu mai vreţi să continui, poate aveţi alte planuri, altă filosofie. Şi atunci a trebuit să decid ce e mai bine pentru mine şi pentru viitorul familiei mele", a spus Daniel Isăilă, la Top Interviuri.
Fostul selecţioner de la tineret a spus că a crezut mereu că generaţia care a făcut performanţă la EURO U21 din vara lui 2019 se va califica şi va reuşi să facă ce a făcut. România U21, cu Mirel Rădoi la cârmă, a jucat în semifinale la EURO 2019 U21, unde a fost învinsă de Germania. Prin prezenţa în careul de aşi, România şi-a asigurat prezenţa la Olimpiadă, după mai bine de 50 de ani.
"(n.r. - Ai crezut în ei?) Da, am spus-o tot timpul şi am dovedit-o prin tot ce am făcut în toată această campanie, la început. Am trăit la intensitate maximă, în faţa televizorului, ca orice suporter. (n.r. - Ai avut o urmă de părere de rău?) Nu, niciuna. Aşa a fost să fie, eu am o filosofie a mea, toate sunt rânduite acolo, fiecare om are drumul lui croit în viaţă de Dumnezeu şi deciziile pe care le ia. Întotdeauna viaţa e făcută din alegeri", a mai spus Daniel Isăilă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: daniel isaila, echiipa nationala de tineret