Team manager-ul lui Dinamo, Ionel Dănciulescu, a vorbit despre greşelile care s-au făcut în cadrul clubului în ultimii ani.
Dinamo a ratat o nouă şansă de a pătrunde în play-off, iar cu FCSB, duminică, va juca doar pentru onoare, înainte de meciurile din play-out. Dănciulescu, omul care a fost în club de-a lungul ultimilor ani, a dezvăluit care au fost motivele care au dus la regres: "Este o perioadă complicată, grea a noastră, e o situaţie în care am ajuns într-o oarecare măsură şi din vina noastră, trebuie să recunoaştem lucrul acesta, a tot ceea ce s-a întâmplat în aceşti ani la Dinamo. Am avut perioade bune decât atunci când a fost Cosmin Contra antrenor şi Mircea Rednic o perioadă. Dar, în rest, nu am avut o strategie coerentă, un drum al nostru după care să ne ghidăm, am schimbat lotul la 6 luni, după o zi pe alta şi lucrurile acestea se văd în rezultate", a declarat Ionel Dănciulescu pentru Telekom Sport.
Dinamo - FCSB se joacă duminică, de la ora 20:00, meci care va putea fi urmărit pe Telekom Sport 1 şi pe telekomsport.ro: "Sper să fie un derby frumos, un derby al suporterilor în special, pentru că sunt convins că vor face o atmosferă extraordinară, trebuie răsplătiţi şi ei într-un fel. Sunt alături de echipă, încearcă să ajute cu ce pot Dinamo. Jucătorii să aibă un pic din dorinţa lor de a reuşi în tot ceea ce fac.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Probabil s-a mai pierdut un pic din tot ceea ce însemna atmosfera din trecut a derby-urilor, dar asta este. Vremurile s-au schimbat, au apărut foarte mulţi jucători străini, e mai greu să înţeleagă ce înseamnă un derby. E un meci special şi cel mai important meci al sezonului pentru noi", a mai spus oficialul din "Ştefan cel Mare".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionel danciulescu, dinamo fcsb, conducere dinamo, dinamo