În direct la Orange Sport, Mircea Sandu (69 de ani) a comentat situaţia naţionalei României şi a Federaţiei Române de Fotbal. Fostul preşedinte al FRF a spus că "mocirla" în care a ajuns fotbalul din Românai se datorează faptului că "suntem democraţi la ordin", aluzie la faptul că Răzvan Burleanu a câştigat alegerile de la Casa Fotbalului cu unanimitate de voturi.
Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, a avut o intervenţie rară la Orange Sport şi a pus "lupa" pe situaţia din anul de graţie 2022 a fotbalului românesc şi a echipei naţionalei.
EXCLUSIV | Mircea Sandu, intervenţie rară! "Săgeţi" către Burleanu şi FRF: "Suntem democraţi la ordin! Când e unanimitate, ce să mai comentezi?"
Mircea Sandu a trimis, la Orange Sport, săgeţi către actuala conducere a FRF pentru modul în care arată fotbalul românesc şi naţionala României în 2022. Fostul şef de la Casa Fotbalului, de la care Răzvan Burleanu a preluat scaunul de preşedinte, a spus că rezultatele slabe se datorează faptului că "suntem democraţi la ordin".
"Suntem democraţi la ordin. N-am ce să comentez. Cât timp e unanimitate, ce să mai comentez? Uitaţi-vă unde am ajuns dându-i pe oamenii aceştia deoparte (n.r. - Lupescu, Chivu, Lucescu). (n.r. - întrebat dacă a câştigat vreodată alegerile la FRF cu unanimitate de voturi) Măcar odată cred că n-am avut contracandidat. Nu mai ştiu dacă au fost unanimitate sau au fost abţineri, dar n-am avut contracandidat", a spus Mircea Sandu, la Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Soluţiile propuse de Mircea Sandu pentru redresarea fotbalului românesc
Sandu a spus că statul român trebuie să intervină şi să creeze o lege favorabilă pentru sport, în România, şi că oamenii valoroşi, precum Mircea Lucescu sau Ladislau Boloni, trebuie aduşi înapoi în fotbalul românesc: "Va fi nevoie ca statul român, cum crede el de cuviinţă, să creeze cadrul unei noi legislaţii pentru sport. Şi după aceea să dai drumul la treaba. Asta înseamna cam ce a făcut primul ministru al Ungariei, deja lucrurile încep să mişte după 5-6 ani. Pot să capeţi informaţii din mai multe ţări, iar apoi să vezi ce poţi aplica în România. Trebuie să-ţi aduci înapoi oamenii cei mai buni", a mai spus Mircea Sandu.
Mircea Sandu a fost preşedintle FRF timp de 24 de ani, între 1990 şi 2014.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea sandu, frf, echipa nationala, romania, razvan burleanu