You are here:

EXCLUSIV | Mişcări de ultimă oră la Voluntari! Ioan Andone, noul manager general. Dintre cine se alege noul antrenor

EXCLUSIV | Mişcări de ultimă oră la Voluntari! Ioan Andone, noul manager general. Dintre cine se alege noul antrenor

FC Voluntari

Comentarii

FC Voluntari se reorganizează după salvarea de la retrogradare obţinută la baraj. Ioan Andone va fi noul manager general al echipei ilfovene, în timp ce funcţia de director sportiv va fi ocupată de Florentin Dumitru.

Conducerea clubului din Voluntari negociază rezilierea contractului lui Adrian Mutu. Tehnicianul în vârstă de 39 de ani a reuşit să salveze echipa de la retrogradare, dar filosofia de antrenor a fostului mare fotbalist nu i-a convins pe oficialii celor de la Voluntari.

Conform informaţiilor Telekom Sport, succesorul lui Mutu se va alege dintre Claudiu Niculescu, fost antrenor al echipei, şi Daniel Opriţa.

Dacă numele lui Claudiu Niculescu s-a mai vehiculat, Daniel Opriţa reprezintă o noutate. Fostul jucător al Stelei a antrenat ultima oară la CSMŞ Reşiţa, iar de-a lungul carierei a mai pregătit Metalul Reşiţa şi Juventus Bucureşti. Pentru o scurtă perioadă, în 2015, Opriţa a fost secund la FCSB, în perioada lui Mirel Rădoi.

FC Voluntari va evolua şi în sezonul viitor în Liga 1, după ce a câştigat barajul cu Chindia Târgovişte. Formaţia ilfoveană şi-a asigurat prezenţa în Liga 1 la loviturile de departajare, după ce a remizat atât în tur, scor 1-1, cât şi la finalul celor 120 de minute din retur, cu acelaşi scor.

Afla mai multe despre: andonevoluntarimutu 

viewscnt
Articole similare