You are here:

EXCLUSIV | Numărul incredibil de tichete scoase la vânzare pentru debutul României U21 la EURO 2019: ”Luaţi-vă biletul din timp!” Cum arată stadionul

EXCLUSIV | Numărul incredibil de tichete scoase la vânzare pentru debutul României U21 la EURO 2019: ”Luaţi-vă biletul din timp!” Cum arată stadionulgalerie foto

Echipa națională

Comentarii

Naţionala de tineret va debuta la EURO 2019 contra Croaţiei, pe 18 iunie, la San Marino. Din păcate pentru suporterii care vor veni să-i susţină pe ”tricolori”, stadionul este departe chiar şi de standardele Ligii 1. Vlad Munteanu îi îndeamnă pe fani să-şi cumpere bilete încă de pe acum.

Jucătorii naţionalei de tineret aşteaptă o susţinere consistentă la EURO 2019, având în vedere că în Italia - ţara organizatoare - există o comunitate foarte mare de români. Din păcate, meciul de debut a fost programat pe stadionul din San Marino, care are o capacitate mai mică de 5.000 de locuri şi care este înconjurat de pistă de atletism.

Vlad Munteanu, managerul naţionalei U21, este şi el uşor dezamăgit de alegerea organizatorilor şi îi îndeamnă pe suporterii naţionalei să-şi cumpere cât mai repede bilete, deoarece au fost foarte puţine scoase la vânzare:

”Stadionul din Cesena o să îl vedem mâine (n.r. duminică). Ştim că e un stadion foarte mare (n.r. aproximativ 23.000 de locuri. Mă aşteptam, sincer, prin prisma românilor, a comunităţii din Italia, să jucăm toate cele trei meciuri la Cesena. Dar se pare că meciul nostru cu Croaţia nu prezintă acelaşi interes ca cel cu Anglia şi cred la San Marino, pe cele 4.774 de bilete - dacă nu mă înşel - puse la dispoziţe va fi bătaie foarte mare, aşa că sfatul meu  pentru cei care vor să vină e să îşi ia biletul din timp”, a declarat Vlad Munteanu pentru Telekom Sport.

Grupa C
Anglia(C1)
Franţa (C2)
România (C3)
Croaţia (C4)

Program:
Etapa 1, 18 iunie:
Anglia - Franţa
România - Croaţia

Etapa a 2-a, 21 iunie
Anglia - România
Franţa - Croaţia

Etapa a 3-a, 24 iunie
Croaţia - Anglia
Franţa - România

Afla mai multe despre: vlad munteanustadioaneeuro 2019san marino 

viewscnt
Articole similare