EXCLUSIVITATE | Sabrina Ionescu la Telekom Sport. Totul despre relaţia cu Kobe, despre Michael Jordan, Halep şi legătura cu România: ”Părinţii mei mi-au arătat cât trebuie să muncesc pentru tot ce vreau” VIDEO

Sabrina Ionescu (22 de ani) este cea mai bună jucătoare de baschet feminin din Statele Unite la nivel universitar. Provine dintr-o familie de români, dar s-a născut în SUA. Vineri, jucătoarea de origine română a fost invitată la Telekom Sport, într-o ediţie moderată de Silviu Tudor Samuilă şi Virgil Stănescu.

"Nici nu trebuie să o fi văzut prea mult la lucru. Chiar şi cineva care nu l-a văzut vreodată jucând pe Lionel Messi, atunci când îl vede prima dată realizează că e la un alt nivel faţă de restul adversarilor săi!" scria The Guardian, despre Sabrina Ionescu, cea mai bună jucătoare de baschet feminin din Statele Unite la nivel universitar. Sportiva de origine română a fost invitata lui Silviu Tudor Samuilă şi a fostului mare baschetbalist Virgil Stănescu, la Telekom Sport, într-o emisiune specială şi cu adevărat, deosebită. Probabil una dintre cele mai bune ediţii de sport pe care vei avea ocazia să le vezi în acest an, iar www.telekomsport.ro îţi oferă posibilitatea să o păstrezi acum, în memoria ta, prin acest articol. Sabrina a fost excepţională! Sabrina este excepţională pe terenul de baschet, dar la Telekom Sport a demonstrat că poate fi un partener fabulos de dialog. 

Cu Virgil Stănescu alături, Silviu Tudor Samuilă a gestionat de asemenea perfect o emisiune deloc uşoară, alături de o sportivă pe care nu doar cluburile din SUA se bat ca ”s-o semneze”, ci şi firmele de echipament sportiv şi marile branduri, atât de populare în acea zonă. Sabrina Ionescu este un adevărat star! Iar timp de o oră, românii au avut ocazia să o cunoască mai bine, prin intermediul Telekom Sport. 

”Sunt bine, sunt acasă cu familia mea, jucăm baschet ca o familie, şi cu fratele meu Edi merg în parc şi jucăm baschet. Avem voie, da. Îmi place, toată familia mea este de acolo şi am familia acolo, când lumea îmi spune asta, iubesc. Nu am fost încă, vreau să mă duc” a mărturisit Sabrina, în limba română, la începutul interviului acordat în exclusivitate pentru Telekom Sport. Apoi, a început spectacolul...

”Am practicat şi fotbal şi gimnastică înainte de baschet”

Silviu Tudor Samuilă: Îţi mulţumesc pentru că eşti alături de noi şi pentru că ai acceptat acest interviu. Să fii alături de noi înseamnă mult pentru noi, mai ales că televiziunea noastră transmite meciurile din NBA. Românii vor să afle cum o româncă a ajuns la nivelul la care eşti tu. Spune-mi cum a fost copilăria ta, cum ai început baschetul?
Sabrina Ionescu: Am doi fraţi iar familia mea a venit aici din România, a muncit tot timpul. Aşa că în timpul în care ei erau la muncă, noi eram în parc, la sală, ne jucam întreaga zi. Aşa că am crescut într-un parc, jucând împotriva băieţilor, a unor persoane mai mari decât mine iar acest lucru m-a ajutat să fiu competitivă. Am crescut jucând, părinţii veneau să ne ia din parc ca să mergem împreună acasă. A fost o adevărată plăcere să creştem în acel mod.

Ai mai practicat şi alte sporturi sau a fost doar baschet de la început?
Am jucat şi fotbal, bineînţeles, mai ales că tatăl meu iubeşte fotbalul, am mai făcut şi gimnastică un pic, dar eram prea înaltă, aşa că am trecut la baschet.

Când te-ai axat numai pe baschet?
Aş spune că probabil în clasa a 3-a sau a 4-a, atunci am încetat să mai practic alte sporturi şi am început să joc baschet şi de atunci practic doar baschet.

Spune-mi despre relaţia pe care o ai cu Edi, fratele tău. Din câte am înţeles mereu aţi fost în concurenţă unul cu celălalt. Eşti cu 7 minute mai mare decât el?
18 minute.

18 minute? Tu ai fost prima născută. Spune-mi despre această relaţie a voastră. Din ce am citit este o relaţie specială. Si sunteţi mereu în competiţie unul cu celălalt. 
Am fost în concurenţă de când eram mici, fiind de aceeaşi vârstă am făcut totul împreunăbmai un avem un frate mai mare care este cu 9 ani mai mare şi noi voiam să facem mereu ceea ce făcea el. Dacă el trăgea la coş, voiam şi noi la fel. Dacă el juca alte sporturi şi noi voiam să facem asta. Concuram unul împotriva celuilalt şi concuram împotriva lui, dar crescând cu un frate geamăn, la şcoală şi la toate sporturile, practic asta am făcut: am jucat unul împotriva celuilalt. El nu a lăsat-o niciodată mai moale cu mine, ne luptam, concuram din greu, iar asta m-a ajutat astăzi.

Şi Virgil (n.r Stănescu) are un frate.
Fratele meu este mai mare, nu a jucat niciodată baschet, iar eu l-am întrecut la înălţime pentru că am 2,08 metri, iar el s-a oprit la 1,90 metri. Am fost în competiţie o vreme, dar apoi a fost vorba doar despre mine.

La voi cum era? Cine câştiga când eraţi copii?
Amândoi. Când mă depăşea cu un punct, când se enerva, putea trece de mine fiind mă puternic şi mai rapid. Dar încă mai facem concursuri, tragem la coş, tot eu câştig şi asta e ok.

Când aţi realizat, tu şi familia ta, că ai un mare poteţial în ceea ce făceai şi că, într-adevăr, ai un dar.
Cred că prin liceu când am fost selecţionată de colegii şi am început să realizez că acele colegii  erau de renume. Atunci am zis că poate există o posibilitate să fiu suficient de bună să joc la nivelul următor, să merg la colegiu şi să joc bine şi să câştig cu echipa mea, atunci am realizat că asta voi face cât timp voi putea.

”Trebuie să te antrenezi mai mult decât cel de lângă tine”

Spune-mi despre antrenamente. În România sunt multe discuţii despre cum adolescenţii pot deveni sportivi buni şi despre această tranziţie de la un adolescent talentat la un sportiv profesionist. Spune-mi câte ore lucrezi, ceva poveşti ieşite din comun, spirit de echipă, pregătire psihologică şi aşa mai departe. Cum a fost ca adolescentă?
Trebuie să te antrenezi mai mult decât cel de lângă tine. Când mergeam la liceu, mă antrenam dimineaţa, apoi mergeam la şcoală, apoi mă antrenam iar după amiază. Aveam antrenamente la liceu şi rămâneam după antrenament să trag la coş mai mult şi mereu să lucrez mai mult decât cei de lângă mine, decât colegii  mei. Asta te face mai bun în jocuri şi mai buni decât ei. Eu mereu eram dată afară din sală, chiar şi în colegiu. Sală de forţă se închidea la ora 11 şi în jurul orei seara venea omul de la pază şi trebuia să ne dea afară din sală pentru că se făcea târziu. Având această mentalitate şi dorinţa de a te antrena mereu, de a fi cel mai bun în tot ceea ce faci, mai bun decât cel de lângă tine, asta te ajută în timp.

Era ceva ce venea din interiorul tău sau cineva te-a învăţat lucrul acesta?
Cred că mereu a fost mereu în mine lucrul acesta. Părinţii mei au fost nevoiţi să lucreze din greu pentru tot ce au avut, fiind imigranţi din România şi venind aici am văzut cât au muncit pentru tot, iar asta mi-a arătat cât trebuie să muncesc pentru tot ce vreau şi pentru tot ce am reuşit să fac. Am început de la o vârstă fragedă, am muncit mult şi am încercat să dau tot ce e mai bun, iar asta o fac şi astăzi.

Să le explicăm celor care ne privesc că anul trecut echipa ta, Oregon Ducks, a ajuns în Final Four, aţi pierdut în semifinale, iar 48 de ore mai târziu ai fi putut merge în WNBA. Dar în loc să mergi în WNBA ai acceptat să mai stai încă un an. A fost ambiţie? Ai vrut să câştigi, ai vrut să mai faci doi paşi, să ajungi în finală şi să o câştigi?
Cu siguranţă. Dacă am fi câştigat anul trecut, poate că mă gândeam că am câştigat, pot pleca, îmi pot încheia cariera la colegiu ca o campioană naţională.  Cu siguranţă a fost o ambiţie ca, după ce am pierdut atunci, să mă întorc şi să nu pierd din nou, pentru Universitate, pentru statul Oregon, pentru fiecare dintre noi. Deci cu siguranţă a fost o ambiţie dată de faptul că am pierdut, am vrut să mă întorc acolo şi să încerc să câştig.

Cum s-a schimbat viaţa ta în aceşti ani în Oregon? Acum te duci undeva, eşti o jucătoare foarte bună. Statistica ta se schimbă de la an la an, cu cifrele tale. Ştim în România că americanii se orientează după numere, ţin socoteala oricărei pase, assist, recuperare, punct. Te-au construit ca pe o mare atletă, cu aceste numere şi recorduri. Cum s-a schimbat viaţa ta?
Când m-am mutat acolo în primul an, au fost multe schimbări. Evident, să nu locuiesc acasă a fost greu. Am locuit acasă toată viaţa. În aceşti ani a fost din ce în ce mai bine, am continuat să fiu mai bună şi am ajuns la un nivel naţional, toată lumea a auzit despre mine, toată lumea ştia cine sunt. Fiecare echipă încerca să mă învingă, a fost dificil. Nu m-am concentrat niciodată pe cifre şi pe părerile celorlalţi, pentru că dacă o făceam, nu eram concentrată pe baschet şi pe ceea ce făceam. Ştiam că mulţi oameni se concentrau asupra mea, scriau articole şi vorbeau, dar încercam să mă concentrez asupra mea şi să fiu cea mai bună jucătoare care pot să fiu. Eram încă la şcoală, încă sunt şi am fost foarte ocupată, încât nu am avut niciodată timp să mă concentrez pe ceea ce vorbeau ceilalţi. Dar cu siguranţă, era multă presiune. În fiecare meci trebuia să intru şi să fiu la un nivel înalt, trebuia să am statistici extraordinare, trebuia să fac triple-double în fiecare meci, altfel simţeam că nu mi-am făcut datoria. Deci cu siguranţă a fost multă presiune din partea presei şi din partea tuturor de fiecare dată când am jucat, dar am încercat să mă concentrez doar pe ceea ce puteam controla.

De câţi oameni eşti înconjurată? E un aspect foarte interesant pentru mine, ca jurnalist, să ştiu la nivelul tău cine e lângă tine, cine îţi dă sfaturi, câţi oameni, în cine ai încredere. Îmi imaginez că vin mulţi oameni care încearcă să se împritenească cu tine, care încearcă să îţi intre pe sub piele sau să te convingă să faci un lucru sau altul. Cum funcţionează?

De-a lungul anilor, am început să am încredere în tot mai puţini oameni şi să mă bazez pe cât mai puţini. Cercul meu este foarte restrâns, cu oamenii în care am încredere, cu familia mea. Mai sunt antrenorul din liceu, cei doi agenţi pe care îi am acum şi pe care îi ştiu de o vreme, câţiva oameni de la şcoală, câţiva dintre oamenii din staff şi câţiva oameni apropiaţi. Când ajungi la acest nivel, toată lumea vrea ceva de la tine, ori că este vorba despre bani sau despre ceva ce poţi face pentru ei. În aceşti ani am realizat că cu cât eşti mai celebru, cu atât sunt mai mulţi oameni care vor ceva de la tine. Chiar nu am încredere în multă lume şi îmi ţin persoanele apropiate foarte aproape şi cu restul sunt prietenoasă şi încerc să îi ţin la distanţă.

Sabrina, rămânând încă un an în Oregon te-a ajutat să faci istorie. Ai făcut istorie cu cifrele, cu toate recordurile, cu cele 2000 de puncte, 1000 de assist-uri şi 1000 de recuperări. Ai atins nivelul de vedetă la liceu. Ce te-a pregătit pentru a deveni un model? Bineînţeles, antrenamentul te pregăteşte pentru a fi o jucătoare excelentă, dar  ce te-a pregătit pentru a deveni un model?

Cred că trecând prin această experienţă, văzând câţi copii am adus la meciuri. În primul meu an aveam doar 2000 de fani care veneau la meciuri, iar anul trecut fiecare meci a fost sold-out, au venit 12000 de oameni la fiecare meci. Vezi câte fetiţe sau băieţei sau adolescenţi se uită la tine şi îţi cer sfaturi, cum le poţi schimba viaţa, eşti o inspiaţie pentru ei.  Când eram mai tânără, mereu am vrut să mă uit la cineva, mereu am vrut să merg la meciurile de baschet, să vorbesc cu ei şi să înţeleg ce îi face mari. Văzând câtă influenţă am asupra oamenilor m-a făcut să îmi doresc să fiu o persoană mai bună, aşa că am rămas după fiecare meci şi am dat autografe, am vorbit cu lumea. Am făcut multe lucruri pentru comunitate şi sper că avansând, pot continua să fiu un model bun pentru cei care au nevoie.

Sabrina Ionescu şi Michael Jordan: ”Cred că va fi o situaţie similară cu ceea ce am văzut la el”

Te-a ajutat şi programul să devii cine eşti? Vorbeşti excelent şi te felicit. Conferinţele de presă şi restul, ai fost educată în acest sens sau e doar experienţa pe care ai acumulat-o?
Cu siguranţă, e câte puţin din amândouă. Am citit mult, de la o vârstă fragedă am început să citesc mult şi am fost capabilă să mă exprim bine. Mergând la liceu, aveam foarte multă atenţie din partea presei. Dădeam interviuri o oră după fiecare meci, vorbeam o oră sau două în fiecare săptămână cu presa. Trebuie să te obişnuieşti cu vorbitul. De asemenea, presa îţi poate răstălmăci vorbele foarte uşor dacă nu ştii cum să te exprimi. Trecând prin aceste lucruri, am înţeles cât de important este ceea ce spui şi cum poate schimba un un titlu al unui ziar sau un articol. E foarte important şi e reprezentativ pentru tine. Dacă spui ceva şi se răstălmăceşte, tu pari personajul negativ. Ambele experienţe m-au ajutat să comunic bine, deşi trebuie să lucrez mai mult pentru a învăţa română.

Te temi de nivelul începătorilor? Este foarte interesant, tot felul de poveşti despre tratamentul la care sunt supuşi începătorii în primul an. Dacă e vorba despre invidie, pentru că eşti prima persoană aleasă, vei fi într-o poziţie foarte importantă în lumina reflectoarelor. Nu este neapărat o situaţie bună pentru o începătoare. Cum vezi acest prim an şi la ce te aştepţi de la colegele tale? Simţi invidie?
Nu, cel puţin nu de la colegele mele. Mă gândesc că probabil jucătoarele adverse vor vrea în fiecare meci să încerece să joace dur şi să mă învingă doar pentru că am fost aleasă prima. În special din partea jucătoarelor în vârstă atunci când o începătoare apare în ligă vor să îţi demonstreze la ce să te aştepţi, vor juca dur, vor veni la tine şi vor încerca să te intimideze într-un fel, pentru că aşa se întâmplă. La fel este şi în NBA, te trezeşti începător în ligă şi dai piept cu ceilalţi începători. Dar îmi cunosc colegele, am reuşit să vorbesc puţin cu unele dintre ele pe Skype, pe unele am reuşit să le cunosc, sunt entuziasmată să le cunosc personal

Ce fel de colegă eşti? Pentru că vizionăm cu toţii în aceste zile "Dansul de lebădă" şi vedem impresia diferită a colegilor lui Michael Jordan despre el. Unii dintre ei spun că era un tiran, alţii spun că era foarte bun şi ne împins de la spate pe toţi. Ce fel de colegă eşti tu? Şi tu îţi împingi colegele să fie mai bune, să progreseze?
Am urmărit şi eu "Dansul de lebădă", este uimitor să îl urmăresc. Am impresia că sunt puţin din ambele. Sunt foarte ambiţioasă la antrenamente, în jocuri, îmi împing colegele, strig la ele şi încerc să le fac să fie mai bune. Şi cred că ne-a ajutat în aceşti patru ani, mă respectă şi ştiu că fac asta pentru că vreau să fim noi mai bune şi ele să fie mai bune. Şi cred că ambiţionându-le mereu şi încercând să le fac să fie mai bune, să le aduc la cel mai înalt nivel la fiecare antrenament ne ajută să ajungem în "Final Four", ne ajută să fim echipa care suntem. E frumos să vezi asta să spui ea a reuşit asta la un alt nivel, doar să fii în stare să reuşeşti asta şi să fie eficient

Ce aşteptări ai avut când ai ajuns în WNBA? Erai obişnuită să le spui colegelor să fie mai bune, să aibă o anumită prestaţie în echipă, şi care va fi rolul tău acum? Pentru că, după cum am văzut, după 2-3 luni Michael Jordan a devenit numărul 1 în echipă.
Cred că o să fie aşa cum a fost şi pentru el, dar cred că mergând după exemple şi muncind din greu, încercând să fiu un lider, nu voi cere lucruri pentru că nu îi cunosc încă. Cred că atunci când îi voi cunoaşte şi voi ajunge să văd ceea ce joacă şi ceea ce ne va face mai bune după câteva luni de antrenament şi la jocuri cred că va fi o situaţie similară cu cea pe care am văzut-o la Michael Jordan. Cred că totul se va regla după câteva luni de antrenamente. 

Uitându-mă pe cifrele tale, care sunt foarte bune, atât ca puncte marcate, cât şi recuperări şi asisturi, privind şi mai departe, văd că eşti un foarte bun aruncător. Sigur că nu ai fi avut asemenea cifre dacă nu aruncai bine şi având un procentaj 42% la linia de 3 puncte este grozav. La ce crezi că mai trebuie să lucrezi pentru WNBA? Ce mai ai de îmbunătăţit?
Trebuie să fiu mai rapidă şi mai puternică. Nivelul baschetului profesionist este atât de diferit. mult masi rapid, mai puternic şi inteligent. Asta încerc să fac acum, dar voi continua să îmi lucrez aruncările, să găsesc soluţii pentru a marca pentru că jucătorii vor fi mult mai mari şi puternici şi trebuie să găsesc variante să pot să marchez şi să continui să fac asta pentru a păstra un procentaj ridicat la aruncări pentru a fi mai bună pe linia de 3 metri. Trebuie să fiu mai bună la orice categorie, dar ştiu că trebuie să devin mai rapidă şi mai puternică pentru că jocul trece la nivelul următor.

Multe din jucătoarele WNBA vin în Europa, graţie organizării sistemului competiţional. Vrei să faci acelaşi lucru? Sau te concentrezi acum pe următorul pas al tău?
Cred că acum nu o să ştim ce se va întâmpla, dar ştiu că multe dintre colegele mele cu care am vorbit au zis că dacă nu se va disputa sezonul de WNBA au semnat deja cu echipe între sezoane. În mod sigur voi lua în considerare acest lucru dacă nu se va mai juca aici probabil voi merge în Europa şi voi încerca să joc undeva acolo. Le iau pe fiecare la rând, aştept să văd ce se va întâmpla cu sezonul competiţional, dar cu siguranţă iau în calcul să merg în Europa şi să joc fie că se va mai juca aici sau nu.

Vorbeam despre următorul pas pe care urmează să îl faci şi mă întrebam ce se întâmplă acum în Statele Unite, câtă libertate de mişcare ai pentru a merge la antrenament, la sala de forţă? Cum este izolarea acasă pentru că în România avem reguli stricte, oamenii nu au acces la sălile de forţă, în parcuri, să practice sporturi şi aşa mai departe. Cum este în California?
Aşa a fost în ultimele două luni aşa că a trebuit să lucrez acasă, am fost la şcoala din cartier unde sunt coşuri afară şi am putut să arunc. Este destul de strict şi aici, nu poţi intra în magazine fărăr mască, sălile de forţă sunt închise aşa că trebuie să găseşti o soluţie pentru a lucra afară. Au început să mai deschidă o parte acum şi din 15 mai să deschidă şi mai multe magazine, librării, săli de forţă, parcuri, dar să se menţină distanţa de şase paşi faţă de altă persoană. Am impresia că lucrurile uşor să se deschidă aici în California, evident să se menţină distanţa socială, dar sunt entuziasmată că lucrurile se miscă din nou şi revenim la viaţa normală

Ai primit vreun program de antrenament de la echipa ta?

Da, ne-au trimis exerciţii şi lucruri de genul ăsta, doar că este greu pentru că unele dintre colege sunt în Europa şi nu pot să părăsească casa, unele sunt aici, au voie să iasă dar nu sunt săli de forţă deshise. Este doar un gen de antrenament pe care poţi să îl faci acasă. Am nişte lucruri pe care le-am comandat online şi mă antrenez zi de zi

Te-ai simţit ruginită după ce ai trecut prin primele hopuri după pauză?

Nu, pentru că am aruncat la coş afară, dar ştiu că ar fi trebuit să jucăm acum şi aş fi fost cu siguranţă ieşită din formă pentru că nu am mai jucat un meci de foarte multă vreme

Ai vorbit mai devreme cu Virgil despre această schimbare, de faptul că trebuie să pui muşchi pe tine, să ai viteză mai bună şi tot aşa. Cum te va afecta această perioadă, pentru că îmi imaginez că dacă ar fi fost o perioadă normală ai fi început să te pregăteşti pentru WBA şi acum nu poţi să faci toate aceste lucruri planificate
Da, probabil e un fel de binecuvântare, pentru că după campionatul naţional ai o pauză de zece zile şi după începi antrenamentele cu echipa. Ştiu că probabil aş fi fost obosită şi corpul s-ar fi resimţit, dar acum am două luni să fiu sănătoasă şi să îmi revin după sezon, să continui să devin mai puternică. Merg la şcoală şi la liceul meu, unde alerg, ele sunt deschise, arunc la coş afară, încerc doar să îmi menţin corpul sănătos. Nu aş fi avut timpul ăsta dacă nu s-ar fi întâmplat asta. Sunt recunoscătoare pentru asta. Am nişte lucruri pe care le exersez afară 'în fiecare zi, mai puţin duminică. Folosesc cu folos acest timp pentru că nu l-aş fi avut dacă nu s-ar fi întâmplat asta

Relaţia cu Kobe Bryant: ”Nu am putut să îmi revin la încălzire”

Am văzut că joci şi baschet 3x3. Cum este?

Am spus la început atunci când a apărut baschetul 3x3, că e ca şi când o cîntăreaţă de operă merge la karaoke. Apoi am văzut că prinde şi că, nu ştiu, se joacă atât de dinamic şi rapid şi fizic. Felul în care se desfăşoară baschetul 3x3 e diferit.

Pentru tine cum e?
Am jucat timp de doi şi mi-a plăcut la nebunie. E complet diferit faţă de cel 5x5. Consider că pentru a deveni un jucător mai bun de 5x5 trebuie să joci 3x3, pentru cât de rapid se joacă şi cât de repede trebuie să iei deicizii, nu poţi să primeşti sfaturi de la antrenor în timpul meciului. Cred că de prea multe ori în jocul 5x5 te bazezi pe antrenor şi te aştepţi să-ţi spună cum ar trebui să joci. În schimb, la jocul 3x3 iei decizii în echipă şi fiecare, ca jucător. Aşadar, consider că te ajută să-ţi dezvolţi jocul 5x5. Fizicalitatea e alta. E un joc mult mai fizic, nu te "răceşti".Te ajută să joci mai mult pe contact. În ultimele două veri am jucat 3x3 şi mi-a plăcut la nebunie, datorită faptului că e foarte rapid şi foarte distractiv. 

Oamenii nu înţeleg. De obicei consideră că sportivii se relaxează, merg la meciuri, se bucură că sunt în vestiar alături de prieteni şi nu realizează ce volum de muncă este în spate. Nu contează cât de lung e sezonul, te antrenezi 12 luni.  Pentru ca tu să ajungi la acest nivel sunt sigur că ai ratat vacanţe, zile de naştere, sărbători de Crăciun etc.Ne-ai spus că ai luat aceste două luni de distanţare socială ca pe o perioadă de odihnă. Cum a venit acest lucru după patru ani de facultate, cu antrenamete permenente?

E ceva foarte important. Nu am avut niciodată atât de mult timp în care să nu mă pregătesc pentru un meci. Evident, şi acum mă antrenez pentru a mă menţine în formă. Dar e diferit faţă de a te antrena în fiecare zi câte patru ore, apoi să joci, să călătoreşti, să joci multe meciuri şi din nou să te antrenezi, să nu dormi destul.Cred că această perioadă e cu totul neobişnuită, efectele pe care le resimţi asupra corpului. Te antrenezi toată vara, apoi te antrenezi când începe şcoala, mergi şi la şcoală şi gestionezi şi baschetul. Faci asta până pâna vine primăvara, joci, joci, joci. Aş fi avut primul meci în WNBA peste două zile, aş fi jucat tot timpul acesta şi m-aş fi antrenat la un nivel foarte înalt. Corpul nu are niciodată şansa de a se recupera şi de a se vindeca.  Am jucat în ultimul an având corpul inflamat şi epuizat, aşa că acum încerc să-l las să vindece, dar fiind totuşi pregptită, în caz că sezonul va începe peste câteva lşuno.

Sabrina, cum te menţii puternică? Toată lumea aştepată de la tine să iei pelerina şi să începi să zbori pe teren, ca un super-erou, iar eu cred că eşti. Cred că oamenii ca tine au pelerina undeva în vvestiar.Ai şi tu căderi şi meciuri slabe, înfrângeri şi eşecuri. Cum gestionezi aceste lucruri?
E clar că e greu să apari la fiecare meci, să te antrenezi şi să fii la cel mai nivel. Aşteptările sunt mari. Toţi se aşteaptă să fii un super-erou, să apari în fiecare seară fără să ai niciun meci slab, iar atunci când se întâmplă, apare prima pagină. Toată lumea vorlbeşte despre asta. Evident, a trebuit să mă lupt cu acest lucru şi să-mi dau seama ce e cel mai bine pentru mine. Cred că doar vorbind cu mine şi spunându-mi că toată lumea are meciuri slabe, aşa au avut şi Michael Jordan şi Kobe, toată lumea are meicuri slabe, dar important e cum gestionezi acele momente. Cred că am folosit acele meciuri slabe pentru a mă motiva să devin mai bună, pentru ca acest lucru arată că eşti om. Treci peste înfrângeri, aceste lucruri se întâmplă, trebuie să răspunzi şi să fii mai bun data viitoare.

Eşti încă tânără, dar în tot acest timp ai avut un mental coach sau un ajutor de la un specialist care a făcut pregătire cu tine?
În ultimii doi ani, am avut la şcoală. Venea şi vorbea cu noi o dată pe lună. Era vorba despre partea mentală în sport, în viaţă şi ne-a ajutat mult. De la o vârstă fragedă ai parte numai de sport şi nu te gândeşti la partea mentală. Dar partea mentală e la fel de importantă ca şi jocul. A fost foarte bine că l-am avut pe acel tip în ultimii ani ca mental coach.

Cum a început relaţia ta cu Kobe? Toată lumea a vorbit în România despre prezenţa ta la omagiul din Los Angeles, printre staruri ca Michael Jordan sau Shaquille O'Neal, faptul că ai luat cuvântul. A fost un moment foarte emoţionant. Dar cum a început totul?
A început acum un an şi jumătate, şi-a adus fiica şi câteva dintre colegele ei la unul dintre meciurile noastre din LA. Am vorbit după meci, am mers după câteva luni şi am lucrat cu el. A pregătit câteva meciuri pe care fiica sa le-a disputat, pentru că el antrena echipa ei. Ne-am înţeles din primul moment când ne-am cunoscut şi ne-am continuat relaţia în următorii ani.

L-am auzit pe Michael Jordan vorbind despre Kobe, cum obişnuia să îl sune la 1 noaptea, la început a fost deranjat de tipul care îl suna, dar apoi s-a obişnuit, a înţeles. Ai făcut acelaşi lucru, ai încercat să înveţi de la el în aceşti ultimi ani?
Da, discutam de câteva ori pe săptămână, comunicam prin mesaje tot timpul, ne trimiteam videouri, vorbeam despre baschet. De fiecare dată când ne vedeam vorbeam despre baschet, sau despre viaţă, sau afaceri. Cu siguranţă i-am furat din modul de gândire şi aş vrea să mai pot face asta acum. Am avut o relaţie bună, vorbeam mereu, fie seara, fie dimineaţa, indiferent de momentul zilei, discutam mereu pe mesaje de când ne-am cunoscut.

Mesajele video erau tot în legătură cu baschetul?
Da. El îmi trimitea videouri cu fiica lui, cu progresele pe care ea le făcea, eu îi trimiteam videouri de la jocuri, cu mişcări pe care mă învăţa el şi cum le-am pus în aplicare în joc, vorbeam despre faptul că atât eu cât şi fiica lui foloseam mişcările pe care el ne învăţa.  

Cum ai aflat vestea accidentului?
A fost chiar înaintea  unui meci cu Oregon State, urma să ies la încălzire şi una dintre colege mi-a spus ceva legat de această ştire şi m-am uitat la ea şi am întrebat-o: ”Poftim!?”. Am fost să îmi verific telefonul şi era plin de mesaje, sute de persoane îmi trimiseseră mesaje şi atunci am realizat că era adevărat. Nu mi-am revenit din şoc la încălzire, nici măcar nu îmi amintesc ceva din joc , e totul în ceaţă.

Cum ai primit invitatţia de a ţine un discurs la comemorarea lui? Acolo a fost elita personalităţilor din sport şi mai ales din baschet şi nu numai. Cum ai primit ideea şi cât de dificil a fost pentru tine să te aduni şi vorbeşti acolo, cu toată persiunea şi emoţiile ?
Asistenta lui m-a sunat. Eram în contact cu ea pentru că mereu când mergeam să îl văd mă întîlneam cu asistenta lui. Ne cunoşteam, iar ea m-a sunat, nu aveam numărul ei salvat în telefon. Mi-a spus că soţiei lui, Vanessa, iar plăcea să ţin un discur la funerariile lui şi m-a întrebat dacă pot face asta. Mi-am sunat antrenorul şi l-am întrebat dacă pot face asta, fiind în mijlocul sezonului, chiar am avut meci în acea zi, iar el mi-a spus: ”dacă crezi că poţi ţine discursul şi să ajungi la joc, ar trebui să o faci.” Şi atunci am că ”Da, vreau să o fac”. Evident că a fost foarte, foarte greu să fiu acolo. Erau acolo oameni care înseamnau ceva pentru baschet, Michael Jordan, celebrităţi, erai încântat să vezi acei oameni acolo, dar nu ţi-ai fi dorit să îi vezi acolo. Mi-a fost greu să urc pe scenă şi să trec peste acele emoţii, să ţin discursul, iar apoi să joc câteva ore mai târziu.

Nu este acel meci în care ai făcut a mia recuperare?

Da, acela a fost meciul. Nu am putut să îmi revin la încălzire, erau atâtea emoţii, am făcut a mia a recuperare în acel meci, a fost ca un semn primit de la el ca să pot trece peste acea zi. 

Sabrina, te felicit pentru puterea ta şi pentru că ai fost capabilă să reuşeşti aşa ceva. De asemenea, cu atâta demnitate. Faci o muncă senzaţională şi eşti un exemplu nu numai pentru tinerii jucători, fete sau băieţi. Eşti incredibilă. Ştiind că Kobe Bryant era adeptul ideii femeilor împuternicite prin sport, era fanul WNBA, ştiind că fiica sa ar fi putut juca acolo, poate chiar în NBA, şi fiica mea îmi spune acelaşi lucru, cum vezi această diferenţă?
Da, el chiar a iubit WNBA. Probabil totul a început de la fiica sa şi visul ei de a juca, dar apoi a încercat să trăiască acest vis prin intermediul nostru. A încercat să ne facă mai bune, dar a şi influenţat alţi bărbaţi, alţi jucători din NBA, să se concentreze şi asupra campionatului feminin. A atras atenţia asupra femeilor din sport. Încercăm să ne asigurăm că acest lucru nu se va schimba, doar pentru că el nu mai este printre noi. El şi-ar dori ca noi să continuăm să ne dorim să fim mai bune, ar vrea ca lumea să continue să ne împuternicească. Ştiu că atunci când eram mică, şi eu îmi doream să joc în NBA. Sper ca şi alte fetele, de mici, să îşi dorească să ajungă în WNBA, pentru că ar fi o realizare importantă. Oamenii vorbesc despre asta, campionatul este la TV, oamenii ştiu despre ligă... El cu siguranţă şi-a dorit asta, noi trebuie să menţinem viu şi să continuăm să trăim acest vis pentru el.

Din ce am văzut anul trecut, numărul 1 din draft câştiga în jur de 53.000 dolari. Poate oamenii din România nu ştiu, dar salariile acolo sunt fixe, nu poţi să ai mai mult sau mai puţin. Iar un debutant la masculin câştigă în jur de 560.000 de dolari, de zece ori mai mult. Procentajul, din ce am văzut, în WNBA jucătoarele primesc 25% din câştiguri, iar la bărbaţi, jucătorii primesc 50% din câştigurile NBA. Cum găseşti aceste diferenţe? Pentru că pare o diferenţă uriaşă.
Da, chiar este. Au schimbat-o puţin de anul trecut până anul acesta, sunt puţin mai mulţi bani pe partea de WNBA, dar nu se compară cu cei de la masculin. Este o diferenţă financiară între bărbaţii, care fac milioane de dolari, şi noi, care suntem printre primele alegeri din draft şi nu câştigăm nici jumătate din cât fac ei.Sperăm să facem ca ESPN sau alte posturi de televiziune să ne difuzeze meciurile la TV, pentru că, cu cât mai mulţi oameni ne privesc, cu atât ei vor fi mai conştienţi de noi, cu atât vor veni mai mulţi la meciuri şi vor aduce câştiguri. Începe să fie mai bine şi mai avem un drum lung în faţă, dar cu siguranţă este o diferenţă financiară uriaşă şi acest lucru încercăm să îl schimbăm.

Şi mai este o diferenţă între Europa şi Statele Unite. Din ce am citit, echipele mari, precum cele din Rusia, plătesc mult mai bine decât cele din WNBA. Este Rusia o ţintă? Din ce am citit, aveţi şi o pauză destul de lungă, din octombrie până în aprilie.
Da, aproape toată lumea merge să joace în Europa, datorită banilor pe care îi poţi câştiga în Europa. Este o diferenţă.  Evident, este foarte greu pentru corpul nostru să fii nevoit să joci două sezoane. Practic, joci tot anul, termini de jucat în WNBA şi, după câteva săptămâni sau chiar câteva zile, zbori în Europa şi joci un alt sezon. Apoi te întorci şi joci un alt sezon în WNBA. Este o diferenţă uriaşă între a juca în Statele Unite, apoi să trebuiască să pleci peste Ocean. Dar banii sunt mult mia mulţi acolo, de aceea multe jucătoare aleg fie să nu mai joace deloc aici şi să plece acolo, ori să le joace pe amândouă. Este însă foarte bine să vezi că echipele din Europa plătesc atât de bine şţi sper ca acest lucru să continue.

Spune-mi, Sabrina, pentru că ne apropiem de finalul interviului şi vreau să îţi mulţumesc din nou pentru că ai acceptat această interacţiune, sper că multe fete vor urmări acest interviu şi vor simţi că exemplul tău le poate ajuta, vreau să te întreb despre atleţii români. Te-am întrebat şi când am vorbit la telefon, dar cunoşti vreunul? Ai vorbit cu Simona Halep, de exemplu, pentru că ea este principalul star al sportului românesc? Este o jucătoare de tenis, îmi imaginez că ai auzit despre ea.... Ce ştii despre România în general? Ce ţi-au spus părinţii tăi despre ţara noastră?
Nu am cunoscut-o pe Simona Halep, dar am auzit foarte multe despre ea. Evident, fiind români, familia mea vorbeşte despre ea, îi urmărim meciurile. Este senzaţional să vezi un sportiv de acolo la un asemenea nivel, să fie o elită în ceea ce face. Aş fi foarte bucuroasă să cunosc, să fiu în contact şi cu alţi sportivi români, pentru simplul fapt că este foarte interesant. Sper că voi putea face asta. Nu am fost încă în România, în fiecare vară în care am plănuit să merg acolo, am ajuns să joc baschet. Dar este cu siguranţă una dintre dorinţele mele să ajung acolo, poate chiar în acest an, când toată această situaţie se va termina, să pot să îmi văd familia, să pot să gust mâncarea "bună". Doar să fiu acolo, alături de familie.

Ştii despre mâncarea "bună"? Mama ta îţi pregăteşte mâncare tradiţională românească? Ce îţi găteşte?
Găteşte de toate. Face sarmale, ciorbă, şniţele.... practic, face orice. Iubesc mâncarea tradiţională românească şi, de fiecare dată când vin acasă, doar asta cer. Ardei umpluţi, ciorbă... îmi plac toate. Îmi place să merg în restaurante tradiţionale şi să şi comand toate astea.

Vorbiţi limba română în familie? Am citit o poveste că, atunci când eraţi mici, tu şi fratele tău profitaţi de faptul că vorbeaţi română, vă dădeaţi indicaţii în română, pentru că cealaltă echipă nu ştia ce vorbiţi.
Vorbim româna în casă, mama mea ne vorbeşte doar în română. Deci vorbim în limba română în casă. Câteodată, mai răspundem în engleză, dar în mare parte a timpului vorbim în română. Şi bunica şi naşa mea vorbesc limba, deci comunicăm doar în română. Evident,  vorbind şi cu membrii familiei din România, care nu prea cunosc limba engleză, trebuie să vorbim noi în română. Îmi place faptul că pot să vorbesc ambele limbi. Mai ales când vorbim la telefon, nu vreau ca alţii să mă audă şi încep să vorbesc în română. Atunci toţi întorc capul... Nu ştiam că vorbeşti româmă! Da, nu vreau să ştiţi voi ce vorbesc. Faptul că pot să vorbesc limba română face totul mai uşor

Sabrina, îţi mulţumesc foarte mult pentru acest dialog. Sper să avem ocazia să vorbim din nou în viitor şi îţi dorim toate cele bune. Să fii sănătoasă în primul rând, pentru că toată lumea trebuie să rămână sănătoasă. "Rock on!" Până acum, ai făcut-o foarte bine! Îţi mulţumim foarte mult! Mulţumim, Sabrina!
Vă mulţumesc amândurora pentru că m-aţi invitat!

 Galerie foto

• 

• 

• 

Afla mai multe despre: sabrina ionescu, telekom sport