You are here:

Familia Iordănescu, copleşită de emoţii după calificarea României la EURO 2024: "A venit momentul în care Edi să fie răsplătit"

Familia Iordănescu, copleşită de emoţii după calificarea României la EURO 2024: "A venit momentul în care Edi să fie răsplătit"

Echipa națională

Comentarii

Familia selecţionerului echipei naţionale a României, Edi Iordănescu, a fost prezentă pe Arena Naţională pentru meciul România - Elveţia.

Mama sa, Valeria a făcut o comparaţie între sentimentele trăite pe vremea performanţelor soţului, fostului selecţioner, Anghel Iordănescu, şi performanţele fiului, Edi Iordănescu.

Valeria Iordănescu a ţinut să le mulţumească jucătorilor şi suporterilor pentru contribuţia lor la calificarea României la europeanul de anul viitor.

"Să ştiţi că trăirile pe care l-am avut la copilul meu au fost mai mari decât la soţul meu, eu băieţilor în seara asta le mulţumesc din suflet că mi-au făcut o mare bucurie după trăirile şi sentimentele pe care le-am avut, într-adevăr am simţit că nu se mai termină meciului.

Le mulţumesc băieţilor şi suporterii au fost superbi, la înalţime, nu în ultimul rând îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, tot timpul m-am rugat să îi ajute şi să ne bucurăm nu numai eu, să se bucure toată seara.

După calificarea băiatului, e altceva, pentru copil, alte sentimente, mândră nu pot să spun, bucuroasă, da.

La EURO să facă ce a făcut şi în seara asta, m-aş bucura să avem o echipă de nivelul acesta, care a fost în seara aceasta, le doresc în continuare ce le-am dorit şi până acum şi mă rog în continuare cum m-am rugat şi până acum." a spus Valeria Iordănescu.

Fratele selecţionerului României, Andrei Iordănescu a vorbit despre felul în care tatăl celor doi, Anghel Iordănescu, a trăit finalul de meci, despre propriile trăiri, dar şi despre şansele României la EURO 2024.

"(n.r. Domnul Iordănescu unde este?) A ieşit prin faţă, a avut emoţii toată seara, din min. 80 a stat în picioare, s-a rugat şi el, a avut emoţii mai mari decât când era el antrenor.

Se vede după voce că nu mai pot, la cât am strigat, m-am rugat tot meciul să terminăm cu bine, nu m-aş fi gândit să avem o victorie dar mi-aş fi dorit, cum altfel s-a şi întamplat, i-am mulţumit lui Dumnezeu că ne-am calificat în primul rând şi mai mult decât atât fiindcă am terminat grupa neînvinşi.

Cred că este o surpriză şi un moment unic mai ales în familia noastră că am terminat grupa neînvinşi si mai ales pe primul loc.

Vacanţa pe anul viitor este făcută într-o oarecare măsură, sper să facem o surpriză cum am făcut şi în această campanie de calificări.

Să trecem de grupe, bineînţeles, trebuie să avem o grupă şi o grupa accesibilă şi uşoară ca să putem să câştigăm. Mi-aş dori să ieşim din grupă, cred că această naţională merită să meargă mai departe." a spus Andrei Iordănescu.

Maria, sora lui Edi Iordănescu a fost copleşită de emoţii în timpul meciului şi consideră faptul că sacrificiile făcute de fratele său pe parcursul carierei de antrenorat au fost răsplătite cu această calificare la EURO.

"Mama a fost lângă mine şi i-am făcut la un moment dat semn şi am luat-o de mână şi i-am spus fă ceva că eu nu mai pot, mama m-a strâns tare de mână, m-am mai liniştit puţin la un moment dat.

Golul nu l-am văzut pentru că mă ridicasem, era tensiunea prea mare, l-am văzut în reluare, nu ştiu dacă aş putea să compar emoţiile de acum cu emoţiile de la Campionatul European la care tata a calificat echipa.

În schimb ce pot să spun este că aşa cum am fost atunci, trup şi suflet pentru familie şi pentru tata aşa voi fi şi alături de fratele meu, la anul, împreună cu fetiţa mea şi soţul meu.

Cred că a venit şi momentul în care Edi să fie răsplătit pentru tot efortul depus, pentru miile de ore petrecute pe stadion, pentru sutele de ore în care a lipsit de acasă pentru că rămânea după ce se stingeau toate luminile, cred că munca lui a fost cu adevărat răsplătită.

Şi bineînţeles nu în ultimul rând munca jucătorilor, pentru că o păsărică mi-a ciripit că acolo s-a format un nucleu compact, munca lor a fost, de asemenea, răsplătită." a încheiat Maria Iordănescu.

 
 
 
 
 

Afla mai multe despre: echipa nationalaedi iordanescuanghel iordanescueuro 2024romaniaelvetia 

viewscnt
Articole similare