You are here:

FCSB a primit zilele trecute două oferte din străinătate pentru un jucător. Ce răspuns le-a dat Gigi Becali

FCSB a primit zilele trecute două oferte din străinătate pentru un jucător. Ce răspuns le-a dat Gigi Becali

Superliga

Comentarii

Presa din Polonia susţine că FCSB a primit două oferte pentru Antonio Jakolis, una de la Lech Poznan, cealaltă de la Jagiellonia, însă ambele au fost refuzate de Gigi Becali. Până la urmă, jucătorul de bandă dreaptă a mers la APOEL Nicosia.

Gigi Becali a insistat în vară ca Jakolis să rămână la FCSB, după ce a avut evoluţii foarte bune la Apollon Limassol - unde a fost împrumutat - însă jucătorul croat n-a confirmat şi până la urmă a fost lăsat să plece în această iarnă. Jakolis s-a întors în Cipru, de această dată definitiv, după ce APOEL Nicosia a plătit 150.000 de euro.

Însă mijlocaşul de 26 de ani a fost căutat şi de două cluburi din Polonia, care se bat pentru podium. Publicaţia poranny.pl scrie că Lech Poznan (locul 3 în Polonia) şi Jagiellonia (locul 4) au trimis oferte pentru Antonio Jakolis. Gigi Becali le-a refuzat însă, deoarece le-a considerat sub aşteptări.

Ofertele celor două cluburi din Polonia erau de câte 100.000 de euro, însă APOEL Nicosia a propus 150.000 de euro şi patronul FCSB l-a cedat pe Jakolis în Cipru.

Afla mai multe despre: antonio jakolisfcsbapoel nicoasialech poznan 

viewscnt
Articole similare