You are here:

FCSB a refuzat transferul şi s-a reorientat: ”Suntem pe alte piste. El e unul dintre cei doi”. Anunţ despre postul deficitar al campioanei | EXCLUSIV

FCSB a refuzat transferul şi s-a reorientat: ”Suntem pe alte piste. El e unul dintre cei doi”. Anunţ despre postul deficitar al campioanei | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

FCSB a câştigat titlul în Superligă, dar deja îşi pregăteşte campania de transferuri pentru sezonul viitor, unul în care echipa finanţată de Gigi Becali îşi doreşte cu siguranţă să ajungă în grupele Ligii Campionilor, fie măcar în cele din Europa League.

FCSB a devenit campioana României, dar conducerea clubului nu pierde vremea şi pune la cale deja pregătirea noului sezon, unul care se anunţă şi mai complicat, cu mult mai multe meciuri de disputat.

Formaţia bucureşteană, deoarece a câştigat titlul, îşi va începe traseul european încă din primul tur al preliminariilor Ligii Campionilor, astfel că are nevoie la nivelu lotului atât de calitate, cât şi de cantitate.

Astfel, clubul deja negociază prelungirea contractelor cu unii dintre jucători. În momentul de faţă, se poartă tratative în acest sens cu fundaşii Risto Radunovic şi Vali Creţu.

Care este situaţia cu jucătorii de pe postul cu probleme de la FCSB

Postul de fundaş dreapta este unul dintre cele pe care FCSB caută întâriri în perioada ce urmează. S-a speculat pe seama faptului că una dintre ţintele pentru a acoperi poziţia în cauză a fost şi Mihai Popescu, de la Farul.

Dar Mihai Stoica a anunţat că acest posibil transfer a căzut, deoarece bucureştenii nu au fost de acord condiţiile dobrogenilor. Jucătorul lui Gică Hagi a impresionat în acest play-off. La bază, el este fundaş central, dar poate acoperi şi postul de fundaş dreapta.

De asemenea, Mihai Stoica a oferit detalii şi despre situaţia medicală a lui Alex Pantea, care ar urma să mai stea pe bară încă trei-patru luni de zile.

”(n.r. despre Mihai Popescu) S-a încheiat discuţia, suntem pe alte piste acum. Eu am alt profil de fundaş dreapta în cap şi unul dintre cei doi e Creţu, sigur, iar Pantea mai are, mai are, prin septembrie, cred eu.

Ce e important la Pantea e că... Florin Tănase a făcut ligamente încrucişate, era slăbuţ, venise fără muşchi, iar când a terminat recuperarea a venit cu muşchi, era alt jucător la antrenamente. Pantea va fi bine”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Mihai Popescu a jucat 42 de meciuri pentru Farul în toate competiţiile în acest sezon şi a livrat un gol şi trei pase decisive. În vârstă de 30 de ani, el este cotat la 900.000 de euro, de site-urile de specialitate.

Ce negocieri a purtat Gigi Becali cu Farul pentru Mihai Popescu

”Am vorbit de Mihai Popescu, am făcut ofertă de 300 de mii, iar Gică Popescu a cerut 400 de mii de euro plus Haruţ. Adică 1,1 milioane de euro în total, 400 de mii, plus Haruţ de 700 de mii de euro cât am dat eu pe el. Mie nu-mi convine să dau atâţia bani pe un jucător de 31 de ani”, afirma Gigi Becali, în urmă cu câteva zile, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoicamihai popescusuperligaorange sport 

viewscnt
Articole similare