FCSB are grave probleme de lot şi caută cu disperare să aducă jucători noi la echipă, până la meciul cu Slovan Liberec, de joia viitoare, din turul trei preliminar al Europa League.
Roş-albaştrii vor să profite de situaţia lui Cătălin Straton de la Dinamo, care a fost anunţat că nu mai intră în planurile lui Cosmin Contra şi trimis la echipa a doua de către acesta. ”Câinii” deja şi-au cumpărat doi portari.
Gazeta Sporturilor scrie că Straton şi-a dat acordul să plece la formaţia patronată de Gigi Becali, dar oficialii lui Dinamo nu mai sunt de acord să îl lase să se transfere liber de contract după ce au auzit că destinaţia portarului ar fi chiar eterna rivală a ”câinilor roşii” .
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FCSB suferă, în acest sezon, la capitolul portari. Andrei Vlad are coronavirus, Ştefan Târnovanu este accidentat, la fel ca şi Răzvan Udrea şi Toma Niga, care în urmă cu o lună au fost infectaţi cu COVID-19. Aşa a ajuns să apere Răzvan Ducan (19 ani), în meciul cu Topola, unde a greşit destul de mult, chiar dacă a avut câteva intervenţii bune şi decisive în final.
Sursa citată susţine că Dinamo nu are de gând să îşi ajute rivala. FCSB trebuie să se grabească pentru a putea să îl treacă pe Straton pe lista UEFA pentru meciul cu Slovan Liberec.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, dinamo, catalin straton