FCSB s-a calificat, joi, în turul al treilea al Ligii Europa, după ce a învins echipa slovenă Rudar, scor 4-0, pe Arena Naţională. În urmă cu o săptămână, vicecampioana Ligii 1 s-a impus în Slovenia, cu scorul de 2-0. Următoarea adversară a FCSB-ului va fi Hajduk Split.
În partida de joi seară, pentru FSCB au înscris Florin Tănase (22'-penalty), Olimpiu Moruţan (49'), Florinel Coman (68'), Daniel Benzar (90+3'). Golul meciului a fost înscris de Moruţan, după o fază încântătoare. Mijlocaşul de 19 ani a pătruns în flancul drept şi a înşirat mai mulţi adversari cu atingeri fine ale balonului, apoi a finalizat simplu cu piciorul drept. Pe lângă acest gol, Moruţan a oferit şi alte momente memorabile, una dintre ele având loc în minutul 72, atunci când a trecut mingea printre picioarele unui adversar cu călcâiul, apoi a centrat bine în careu.
Slovenii n-au avut replică şi au încheiat dubla manşă fără să înscrie în poarta lui Cristi Bălgrădean. Cea mai mare ocazie i-a aparţinut lui Abu Kamara, cu zece minute înainte de final, cu o execuţie acrobatică, dar portarul român a fost atent şi a reţinut. S-a terminat 4-0, iar pentru FCSB urmează o întâlnire cu echipa lui Steliano Filip.
Următoarea adversară a FCSB-ului va fi Hajduk Split. Partida tur va avea loc, la 9 august, în deplasare, iar returul la 16 august, la Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
LIVE TEXT | FCSB - Rudar 4-0 (Florin Tănase 22'-penalty, Olimpiu Moruţan 49', Florinel Coman 68', Daniel Benzar 90+3')
FCSB: Bălgrădean - Ov. Popescu, Planic, Bălaşa, J. Morais - Pintilii (Qaka 59'), Nedelcu - Jakolis, Moruţan, Fl. Tănase (C) (H. Gnohere 46') - Fl. Coman (D. Benzar 75')
Rezerve: A. Vlad, Gnohere, Momcilovic, R. Benzar, D. Benzar, Qaka, Man
Rudar: Malnar - Pusaver, Tomasevic, Vasiljevic, Kasnik (C), Pisek - Santek (Parfitt 52'), Bolha, Muic, Solomun (Trifkovic 62') - Simunac (Kamara 56')
Rezerve: Pridigar, Trifkovic, Parfitt-Williams, Vodeb, Kamara, Coralic, Tucic
Min. 90+3: GOOOL, FCSB! Marchează şi Daniel Benzar, trimiţând mingea printre picioarele portarului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Min. 81: Ocazie, Rudar: reluare acrobatică a lui Abu Kamara, dar Bălgrădean este atent şi reţine.
Min. 75: Schimbare la FCSB: Florinel Coman îi lasă locul lui Daniel Benzar.
Min. 72: Moruţan face spectacol! Mijlocaşul de 19 ani îi trece mingea printre piciorul unui adversar, cu călcâiul, apoi centrează în careu, dar oaspeţii reuşesc să respingă.
Min. 68: GOOOL, FCSB! Înscrie şi Florinel Coman, cu o execuţie simplă, din 12 metri, după o pasă a lui Antonio Jakolis.
Min. 59: Ocazie, FCSB! Coman pătrunde în stânga, apoi intră în centru şi şutează la colţul lung, dar mingea trece puţin pe lângă poartă.
Min. 49: GOOOOOOOL, FCSB! Acţiune personală de mare frumuseţe a lui Moruţan, care a trecut de toţi adversarii care i-au venit în faţă, în flancul stâng, a pătruns în careu şi a înscris cu o execuţie simplă.
Min. 46: S-a reluat jocul pe Arena Naţională. Florin Tănase îi lasă locul lui Harlem Gnohere, la pauză.
PAUZĂ pe Arena Naţională, după o primă repriză controlată de echipa lui Nicolae Dică.
Min. 45: Cartonaş galben şi pentru Florin Tănase.
Min. 41: Acţiune încântătoare a lui Olimpiu Moruţan, în flancul stâng, dar centrarea mijlocaşului ofensiv este prea slabă, iar slovenii îndepărtează pericolul.
Min. 34: Bălaşa e sancţionat cu cartonaş galben.
Min. 30: Cartonaş galben, Junior Morais.
Min. 22: GOOOOL, FCSB! Florin Tănase execută penaltiul, simplu, în stânga portarului, care s-a aruncat în partea opusă.
Min. 21: Penalty, FCSB! Coman a executat o lovitură liberă în careu, iar Tomasevic l-a faultat pe Bălaşa în careu.
Min. 20: Cartonaş galben, Kasnik.
Min. 13: Pericol din nou la poarta slovenilor. Coman a executat un corner din stânga, acelaşi Pintilii a recentrat bine de la prima bară, dar la a doua bară s-a nimerit tocmai cel mai scund fotbalist al FCSB-ului, Junior Morais, care nu a reuşit să ajungă şi să reia în poartă.
Min. 11: Prima mare ocazie a meciului îi aparţine FCSB-ului: pasă impecabilă a lui Pintilii pentru Jakolis, în dreapta, iar mijlocaşul croat pătrunde şi şutează pe jos, dar Malnar reuşeşte să intervină.
Min. 1: A început meciul!
UPDATE 21:00 | Cu toate că fotografiile nu o arată prea bine, gazonul se prezintă în condiţii proaste, după ce a cedat la derbiul cu Dinamo.
UPDATE: Fotbaliştii FCSB-ului au ajuns la Arena Naţională.
Singura victorie din noul sezon obţinută de FCSB a fost cu Rudar, în deplasare, în turul II al Europa League. Vicecampioana a câştigat cu 2-0, după un început foart slab, însă şi-a revenit în repriza a doua. Slovenii n-au arătat însă prea multă calitate şi calificarea n-ar trebui să fie o problemă. Totuşi, Nicolae Dică îşi îndeamnă jucătorii să nu-şi ia adversarii de sus:
”Să facem un meci foarte bun, pentru că eu am mai trăit ca jucător un moment ca ăsta, când am reuşit să câştigăm în deplasare cu 4-2 şi am venit la Bucureşti şi am pierdut 2-1, după ce am fost conduşi 2-0 şi eram aproape să pierdem calificarea”, a spus Dică la conferinţa de presă.
- LIVE TEXT | FCSB - Rudar, de la 21:30
Marijan Pusnik, antrenorul lui Rudar, îi alimentează temerile lui Nicolae Dică: ”Ştim că va fi foarte dificil. Dar noi ne vom bucura de acest moment, că vom juca la Bucureşti împotriva Stelei pe un stadion frumos. Credem în continuare în şansa noastră. Sperăm ca Steaua să aibă o seară proastă, iar noi să o avem pe cea mai bună”.
Rudar trece însă printr-o formă foarte slabă. În ultimele cinci meciuri are patru înfrângeri şi o victorie cu Tre Fiori, în Europa League, când s-a impus cu 3-0. De altfel, casele de pariuri o dau favorită certă pe FCSB, cu o cotă la victorie de 1.20. Rudar are cotă 12.00 la victorie.
- LIVE TEXT | FCSB - Rudar, de la 21:30
Afla mai multe despre: europa league, fcsb, nicolae dica, rudar