You are here:

Final de drum şi pentru Maldini la AC Milan. Clubul a confirmat despărţirea de fostul mare fundaş

Final de drum şi pentru Maldini la AC Milan. Clubul a confirmat despărţirea de fostul mare fundaş

AC Milan

Comentarii

Paolo Maldini, fostul mare fundaş al naţionalei Italiei, nu mai este directorul tehnic al lui AC Milan, a anunţat clubul din Serie A.

"AC Milan anunţă că Paolo Maldini şi-a încheiat mandatul la club, din data de 5 iunie 2023. Îi mulţumim pentru contribuţia sa de-a lungul anilor, cu revenirea lui Milan în Liga Campionilor şi cu câştigarea Scudetto în sezonul 2021-2022. Responsabilităţile sale vor fi repartizate unui grup de lucru integrat care va munci în strânsă legătură cu antrenorul primei echipe, raportând direct administratorului delegat", a indicat AC Milan.

Potrivit presei italiene, plecarea lui Maldini i-a şocat pe jucătorii lui Milan, notează Reuters.

Maldini, care pe 26 iunie va împlini 55 de ani, a jucat timp de 25 de ani la Milan în cea mai bună perioadă din istoria clubului, cu care a câştigat de cinci ori Cupa Campionilor Europeni/Liga Campionilor.

În stagiunea 2022-2023, Milan a încheiat Serie A pe locul 4 şi a ajuns în semifinalele în Liga Campionilor, unde a fost eliminată de marea rivală Inter Milano cu scorul general de 3-0.

Afla mai multe despre: maldiniac milan 

viewscnt
Articole similare