Florin Andone s-a transferat în această vară de la Deportivo la Coruna la Brighton & Hove Albion şi acum a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru debutul în Premier League, programat pe 11 august, când noua sa echipă o întâlneşte pe Watford, în deplasare.
Sub titlul "De ce Andone şi Albion reprezintă o potrivire perfectă", publicaţia britanică The Argus îl compară pe Florin Andone cu Jamie Vardy, omul devenit vedetă aproape peste noapte, la 29 de ani, după un sezon fenomenal în care a ajutat-o pe Leicester să devină campioană.
Dacă Vardy a făcut pasul spre fotbalul cu adevărat profesionist abia la 25 de ani, când a semnat cu Leicester, Andone a parcurs toate etapele şi acum îşi trăieşte visul în cel mai tare campionat din lume. Ambii au avut multe obstacole de depăşit şi au fost împinşi din spate de o dorinţă imensă de a reuşi.
"A plecat din România la 12 ani să i se alăture mamei sale din Spania, după ce tatăl său a murit într-un accident de maşină. A jucat pentru echipe obscure precum Vinaros, CD Castellon, juniorii lui Villareal şi Atletico Balerase, înainte de pasul spre Cordoba şi apoi transferul notabil la Deportivo la Coruna", notează cei de la The Argus.
Iar Andone le-a spus englezilor care e principala sa motivaţie: "Am văzut atât de mulţi foşti colegi care nu au ajuns la nivel înalt. Nu sunt obsedat de asta, însă ştiu că în acest sport avem o şansă imensă să ne demonstrăm valoarea. Trebuie să fii extrem de competitiv, însă eu nu concurez cu nimeni, ci doar cu mine! Încerc să dau 100% în fiecare zi. Sunt acel gen de jucător care se luptă întotdeauna cu el însuşi!
Ştiu că nu au fost mulţi români care să fi jucat în Anglia, dar Premier League e principalul motiv pentru care am ales să vin".
Andone spune că a fost în contact cu Brighton încă din vara lui 2017, însă mutarea s-a putut perfecta abia la un an distanţă.
"Am fost foarte aproape vara trecută, dar nu era vorba doar de dorinţa mea. Trebuia şi ca Deportivo să-şi găsească alt atacant. Nu l-au luat (n.r. pe Guido Carrillo) şi de asta n-am putut veni atunci. Au fost discuţii şi în iarnă, însă preşedintele nu m-a lăsat să plec pentru că eram într-o poziţie dificilă în campionat. A vrut să ţină toţi jucătorii, în încercarea de a ne menţine.
Preţul era atunci mai mare decât a fost acum, deci pentru Brighton a ieşit bine", a mai declarat atacantul român de 25 de ani.
Internaţionalul român e decis să reuşească la noua echipă, dar nu le promite fanilor goluri: "Nu îmi place să-mi stabilesc ţeluri vorbind despre numărul de goluri marcate, să pun presiune pe mine. Ţinta mea e să joc cât mai multe meciuri cu putinţă şi să-mi ajut echipa. Calităţile mele sunt viteza şi modul în care atac spaţiile libere. Muncesc foarte mult".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin andone, brighton, transfer