You are here:

Florin Lovin, impresionat de veteranul din Superliga României: „E un exemplu pentru toţi!” | EXCLUSIV

Florin Lovin, impresionat de veteranul din Superliga României: „E un exemplu pentru toţi!” | EXCLUSIV

U Cluj

Comentarii

Florin Lovin l-a lăudat pe Dan Nistor (35 de ani), fotbalistul celor de la Universitatea Cluj.

Florin Lovin are doar cuvinte de laudă pentru veteranul Superligii

Dan Nistor a fost decisiv în victoria echipei sale împotriva celor de la Farul Constanţa. „Marinarii” au fost învinşi la Cluj, scor 0-1, după golul reuşit de Nistor în în minutul 33. În direct la Orange Sport, Florin Lovin l-a scos în evidenţă pe veteranul ardelenilor şi consideră că este un trend la nivel mondial ca fotbaliştii înaintaţi în vârstă să facă spectacol.

„E un trend, nu neaparat in România, ci la nivel mondial. Chiar citeam despre Dayro Moreno, care la o vârstă mai înaintată poate deveni golgheterul all-time în Columbia!  E un trend. Daca Nistor are un antrenor care crede in el, atunci poate să dea mult, să ofere mult pentru echipa sa. Eu cred că este un exemplu pentru toţi”, a declarat Florin Lovin în direct la Orange Sport.

  • 600.000 de euro este cota de piaţă a lui Dan Nistor, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
  • U Cluj ocupă locul 6 în clasamentul Superligii, cu 38 de puncte adunate în 28 de meciuri

Reacţia lui Dan Nistor după victoria cu Farul

La finalul meciului de la Cluj, Dan Nistor a avut un discurs dur pentru cei care l-au criticat. Fotbalistul ardelenilor a ratat un penalty împotriva celor de la FCSB, motiv pentru care a fost criticat la finalul acelei partide. Împotriva „marinarilor” însă, Dan Nistor a reuşit să înscrie golul victoriei şi a făcut show şi la flash-interviu.

„Am fost destul de dezampăgit de criticile primite. Eu nu joc singur, ca idee. Suntem mai mulţi pe teren, pe bancă, în lot, dar asta e. Astea sunt persoanele şi trebuie să le respect opinia. Eu personal mă bucur că am reuşit să le închid gura şi sper şi pe viitor să fac asta. Acest public minunat merită ca echipa să joace în play-off. Dacă jucăm cum am făcut-o astăzi, atunci cu siguranţă vom obţine toate punctele. 

Meciul cu Botoşani va fi cel mai greu pentru că cei de la Botoşani nu au nimic de pierdut. E un meci foarte important pentru noi, pentru spectatori, pentru oraş. Ar fi ceva senzaţional să ajungem în play-off. Anul trecut am jucat finala Cupei, anul ăsta de ce să nu fim în play-off? Cred că suntem pe un trend ascendent. Cel mai important lucru e că echipa a câştigat”, a declarat Dan Nistor după victoria cu Farul.

Afla mai multe despre: florin lovindan nistoru cluj 

viewscnt
Articole similare