Florin Maxim, antrenorul celor de la Corvinul Hunedoara, câştigătoarea Cupei României în acest sezon, a vorbit despre secretul din spatele miracolului de la Sibiu, din actul final al competiţiei.
Corvinul Hunedoara s-a impus în faţa celor de la Oţelul Galaţi în final Cupei României şi a reuşit o performanţă istorică. Este prima câştigătoare a Cupei României care provine din eşalonul secund, în acest secol.
Antrenorul celor de la Corvinul, Florin Maxim, a vorbit despre parcursul echipei sale spre actul final al Cupei României şi a anunţat şi planurile clubului pentru următoarea perioadă, în ceea ce priveşte sărbătoarea de la Hunedoara. Maxim a vorbit şi despre caracterul unic al performanţei obţinute, prima Cupă a României câştigată de formaţia din Hunedoara.
"Mâine va fi o petrecere cu familiile, cu jucătorii, cu cei din club. Sâmbătă va avea loc un eveniment important pentru judeţ, e un eveniment la castel, ducem cupa la castel, cum a fost şi mesajul. Sunt aceste zile în care ne liniştim, ne bucurăm şi avem tot dreptul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange
Aseară, când am ajuns la Hunedoara, pe la 3:30, am petrecut cu suporterii în piaţă şi până am ajuns acasă ne-am uitat la meci în reluare, apoi am adormit la 06:00, ne-am trezit la 08:30, nu prea m-am odihnit. Au fost şi trăim nişte clipe... Am crezut în acest obiectiv, se întâmplă aceste lucruri şi faptul că realizăm... E clar că am atins un obiectiv important în fotbalul românesc.
Nu există termen de comparaţie între mine şi Mircea Lucescu, nu-mi imaginez să mă compar cu domnul Lucescu. Faptul că n-a câştigat Cupa României mă face pe mine să reuşesc acest lucru cu Corvinul, e doar ceva important care va rămâne în istoria acestui club, toţi vor rămâne în istorie şi nu face acest lucru decât să ne mulţumească.", a declarat Florin Maxim, la emisiunea Sport Report.
Antrenorul Corvinului a numit şi câteva momente în care echipa sa a dat dovadă de curaj şi determinare, momente care s-au dovedit cruciale pentru parcursul formaţiei din Hunedoara, cât şi importanţa unei stări de calm pentru a trece peste momentele dificile.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Florin Maxim: "Le-am spus că e momentul lor, finalele astea îţi consolidează poziţia"
"Noi avem parametri fizici şi le ştim cam de la toate echipele, iar acest lucru ne dădea speranţa că ne putem bate de la egal la egal cu toate echipele. Le-am indus jucătorilor că nu sunt mai prejos decât cei din Liga 1. Am fost alături de ei, le-am dat informaţiile utile, am organizat cum ne pricepem noi jocurile.
Momentul critic a fost după golul egalizator al celor de la Volutari, luasem gol dintr-o fază care nu anunţa nimic, dar băieţii au gestionat bine jocul, am câştigat şi nu s-a pus la îndoială câştigătorea. Am fost conduşi de trei ori cu Oţelul, în joc şi la penalty-uri, am avut un portar în zi bună şi cam ăsta a fost parcursul nostru.
Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange
Vreau să cred despre mine că echipa e la fel ca antrenorul, vreau să fiu calm, să le dau o informaţie bună băieţilor, chiar vreau să fiu conectat. La loviturile de departajare parcă eram gol pe dinăuntru, nu mai puteam influenţa jocul, acolo chiar n-am mai avut niciun sentiment, nimic. Am avut încredere în ei. Am crezut mult în Fane Lefter, că e un copil de lot naţional, a venit de la Iaşi, are un salariu mic, are 19 ani, munceşte enorm şi e un copil în care cred, la fel ca toţi ceilalţi.
Le-am spus că e momentul lor, al celor tineri, că finalele astea îţi consolidează poziţia, poţi face lucruri. Dacă te uiţi pe lotul nostru, sunt mulţi copii. Avem o echipă tânără şi era momentul lor, voiam să scot inversul a lucrului ăstuia, că nu avem nimic de câştigat. Gândiţi-vă la ce avem de câştigat.", a mai spus Maxim.
- Citește și
- Panduru, dialog în direct cu antrenorul momentului: ”Niciodaţă nu am avut ce să îţi reproşez” / ”Ai fost corect” | EXCLUSIV
- Jayson Papeau s-a săturat şi i-a răspuns lui Robert Niţă! "Totul este greşit. Dacă cineva vrea să spună lucruri urâte despre mine..."
- ”Îmi place mult! Vreau să-l văd la echipa naţională”. Fotbalistul cerut de Răducioiu în echipa României
- Mesajul lui Compagno pentru foştii colegi de la Craiova, după retrogradare. Nu l-a uitat pe Mititelu: "Trebuie să se gândească dacă va continua"
- Iga Swiatek este prima finalistă la Roma
- Cine arbitrează meciul FC Botoşani - CS Mioveni, din turul barajului de menţinere/promovare în Superliga
- Olaru a intervenit şi a explicat glumele care l-au deranjat pe Şumudică: ”Căpriorii, căpriorii şi cam asta e” | EXCLUSIV
- Florin Talpan a revenit! I-a dat lecţii lui Ilie Năstase, după ce l-a văzut în uniforma militară la petrecerea FCSB: "Să ştie următoarele"
- Compagno a văzut ce înlocuitori i-a găsit Gigi Becali la FCSB şi a reacţionat: "Sigur că performează poate fi el, a înscris 20 de goluri" | EXCLUSIV
- Mesajul Simonei Halep după abandonul de la Trophee Clarins: ”Cred în continuare în călătoria mea”
Afla mai multe despre: cupa romaniei, florin maxim, corvinul hunedoara, otelul galati