You are here:

Florin Răducioiu a antrenat ”în secret” o echipă din străinătate: ”Nimeni nu ştie”. Dezvăluire în premieră: ”O experienţă extraordinară” | EXCLUSIV

Florin Răducioiu a antrenat ”în secret” o echipă din străinătate: ”Nimeni nu ştie”. Dezvăluire în premieră: ”O experienţă extraordinară” | EXCLUSIV

Fotbal

Comentarii

Invitat în studioul Orange Sport în urma victoriei Iranului cu Ţara Galilor, Florin Răducioiu a făcut o dezvăluire în premieră în direct. Fostul atacant al echipei naţionale a divulgat faptul că a petrecut două luni în Iran, antrenând o echipă de juniori.

După ce şi-a încheiat cariera de jucător, Florin Răducioiu a făcut paşii uzuali în antrenorat, dar a realizat rapid că această meserie nu este pentru el.

Opt ani de pauză au fost urmaţi de experienţe la naţionalele U15, U16 şi U17, o aventură ca director tehnic la Regal Bucureşti şi o revenire la Dinamo, ca team manager.

Florin Răducioiu a preferat să îşi petreacă timpul în fotoliul de analist decât pe banca tehnică după ce şi-a agăţat ghetele în cui, dar a dezvăluit în premieră că a avut parte de o experienţă de antrenor şi în străinătate.

Fostul mare atacant al României a petrecut două luni în Iran ca antrenor al unei filiale a academiei lui AC Milan, care are sedii pe mai multe continente.

”Am antrenat acolo câteva luni, nimeni nu ştie”

Răducioiu a petrecut două luni în Iran şi a dezvăluit că poporul iranian este iubitor de fotbal, urând succes echipei naţionale după victoria nesperată cu Ţara Galilor.

Pentru ei e un rezultat fantastic, mai ales că, nu vreau să intru... eu sunt apolitic, dar sunt mari probleme acolo, ştiţi foarte bine, şi cred că această victorie pentru poporul iranian îndulceşte un pic.

Sunt foarte mari iubitori, eu am fost în Iran şi ştiu foarte bine ce este acolo. Am antrenat acolo câteva luni o echipă de copii, nimeni nu ştie, Milan Academy, am antrenat o echipă de copii de 14 ani.

Am stat două luni acolo, a fost o experienţă extraordinară, mă bucur foarte mult pentru ei şi, iată, au speranţe, de ce nu, să se califice mai departe
”, a declarat Florin Răducioiu, la Orange Sport.

După două etape disputate, Iran are trei puncte şi un golaveraj de -2. În prezent, naţionala lui Taremi şi Azmoun se află pe locul secund în grupă, la două puncte de Ţara Galilor şi SUA, înaintea partidei dintre americani şi Anglia.

Afla mai multe despre: florin răducioiu 

viewscnt
Articole similare