You are here:

Florin Răducioiu distruge o vedetă de la Universitatea Craiova: "E relaxat, superficial"

Florin Răducioiu distruge o vedetă de la Universitatea Craiova: "E relaxat, superficial"
Comentarii

Florin Răducioiu l-a distrus pe Alexandru Mitriţă (28 de ani) după prestaţia sa modestă din partida cu FC Voluntari, meci terminat cu scorul de 0-0.

Fostul mare atacant al echipei naţionale a rămas complet dezamăgit de prestaţia vedetei de la Universitatea Craiova.

„Mă aşteptam să-şi ceară scuze pentru penalty şi prestaţie. Lumea aşteaptă mai mult de la Mitriţă. E relaxat, superficial, nu îmi place. 

Trebuie să aibă o atitudine mai hotărâtă. Mă aştept la mai multă răutate de la el” a declarat Florin Răducioiu pentru Prima Sport.

Mitriţă a fost protagonistul partidei disputate la Voluntari, dar nu într-un mod pozitiv. Atacantul revenit în această vară la Universitatea Craiova a şutat slab de la punctul cu VAR.

Mitriţă şi-a asumat ratarea şi cele două puncte pierdute de echipa sa

”(n.r. Despre Mitriţă) A fost un meci deschis. S-au pierdut două puncte pe mâna mea. Îmi asum acest lucru. (n.r. despre penalty) M-am gândit să aleg un colţ, dar portarul a ghicit.

Pierdem puncte, dar în această seară nu se pune problema că nu ne-am dorit. Cu siguranţă pot mai mult. Am avut o repriză bună, dar odată cu ratarea penalty-ului am căzut puţin mental. 

Am câştigat 5-1 cu Botoşani, trebuia să câştigăm şi cu Voluntari. Chiar dacă nu am făcut un joc foarte bun, puteam avea  trei puncte în buzunar”, a spus Alex Mitriţă, după meciul cu FC Voluntari.

Universitatea Craiova se află pe locul patru, cu 22 de puncte şi a ajuns la patru etape fără înfrângere.
 

Afla mai multe despre: universitatea craiovaalexandru mitritaflorin raducioiu 

viewscnt
Articole similare