You are here:

Florin Tănase s-a enervat după remiza FCSB-ul din Austria. ”Asta s-a văzut şi din tribună. E cea mai iubită echipă din România”

Florin Tănase s-a enervat după remiza FCSB-ul din Austria. ”Asta s-a văzut şi din tribună. E cea mai iubită echipă din România”

FCSB

Comentarii

FCSB şi LASK Linz au remizat, iar jucătorii campioanei României au trecut la analiza celor întâmplate în meciul din Austria.

FCSB a încheiat la egalitate cu LASK Linz, scor 1-1, în deplasarea de pe Oberosterreich Arena, în manşa tur a play-off-ului Europa League. David Miculescu a marcat pentru formaţia roş-albastră în minutul 45+2.

Tănase, nemulţumit de arbtitraj: ”Nu ai cum să nu te enervezi”

Imediat după ultimul fluier al partidei, Florin Tănase a reacţionat şi a avut ceva de transmis cu privire la maniera de arbitraj.

”M-am simţit bine. Prind minute, e ceea ce am nevoie pentru a creşte din punct de vedere fizic. Lixandru mi-a înmânat banderola, nu ştiam. Am mai fost căpitan la FCSB.

Un egal. Nu cred că se va întâmpla ce a fost cu Sparta. În repriza a doua puteam marca câteva goluri, dar nu am reuşit. Sperăm ca la Bucureşti să stăm bine, să închidem culoarele. Sperăm să facem un meci bun.

Am simţit un pic mai mult (n.r. în privinţa arbitrajului). Cred că asta s-a văzut şi din tribună. Nişte decizii care nu au fost judecate cu aceeaşi unitate de măsură. Nu ai cum să nu te enervezi.

În prima repriză am fost puţin surprinşi, dar în a doua nu cred că ne-au pus probleme. Le mulţumim suporterilor. Încă o dovadă că Steaua (n.r. FCSB) e cea mai iubită echipă din România. Am mai jucat în Ghencea”, a declarat Tănase, conform Sport, după meci.

De asemenea, David Miculescu, marcatorul FCSB-ului, a vorbit despre acest meci şi s-a arătat mulţumit de faptul că echipa bucureşteană are şanse bune de a ajunge în grupa Europa League.

"A fost un meci bun. Am avut şi noi ocazii. Chiar am şi recuperat mingea sus. Suntem fericiţi că am plecat cu un egal de aici. Calificarea se va juca acasă. Nu putem spune că e mai uşor. Aţi văzut cum am păţit cu Sparta. 

Prima oară ne gândim la meciul cu Hermannstadt. Trebuie să-l câştigăm neapărat. Vine returul şi sperăm să ne calificăm şi să mergem mai departe", a adăugat şi David Miculescu.

Returul dintre FCSB şi LASK Linz va avea loc peste o săptămână, de la ora 21:30, la Bucureşti.

Afla mai multe despre: fcsblask linzeuropa league 

viewscnt
Articole similare