Bogdan Apostu, agentul apropiat de clubul Corvinul Hunedoara, a oferit detalii despre faptul că echipa a fost blocată în ultimul moment în Liga 2.
Bogdan Apostu oferă detalii, după ce Corviul Hunedoara a ratat promovarea în Superliga
Revelaţia din fotbalul românesc, Corvinul Hunedoara, a pierdut dreptul de a promova în ultimul moment. Apostu susţine că echipa din Liga 2 ar fi câştigat garantat în ciuda contestaţiilor, însă acţiunile legale s-ar fi întins pe şase luni, timp în care Corvinul Hunedoara nu ar fi disputat meciuri, pentru a nu începe noul sezon.
Cum scenariul fantastic nu a fost luat în calcul, Corvinul Hunedoara a început, joi, sezonul, odată cu 3-0 în Cupa României contra celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu, şi în continuare este condamnată la a sta departe de Superliga.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Principalul sentiment a fost de frustrare, mai degrabă ca suporter al fotbalului românesc. Cred că e o decizie nedreaptă, care nu are legătură cu realitatea şi regulamentele. Hunedoara şi Corvinul n-au încălcat vreun regulament, au respectat toate regulamentele federale.
Este o nedreptate. Câştigam şi la comisiile federale din România. Problema e alta şi aş vrea să înţeleagă toată lumea. Problema nu este de legalitate, problema este de timp, iar cele patru cluburi sau câte au fost ştiau foarte bine acest lucru. Şi la comisiile federale din România am fi câştigat fără probleme, le-ar fi respins aceste contestaţii tuturor, pentru că Hunedoara este în legalitate şi lucrurile respective ştiu acest lucru. Orice decizie este atacabilă în termen de cinci zile. Azi era ultima zi în care se putea ataca, aceste este regulamentul.
O contestaţie trebuie atacată, iar asta se bate cap în cap cu alt paragraf, care spune că toate documentele trebuie depuse înainte de începerea sezonului, iar Corvinul a început sezonul azi, a câştigat cu 3-0 în deplasare pe teren la Pandurii, în Cupa României. Deşi a început sezonul şi nu mai putea fi amânat vreun meci. Corvinului i s-au amânat trei meciuri în campionat, iar meciul din Cupa României de azi nu mai putea fi amânat sub nicio formă, pentru că săptămâna următoare este etapă de Cupă, apoi de campionat", a spus Bogdan Apostu la Prima Sport.
Corvinul Hunedoara: "FRF nu e vinovată". Acţiunea prin care s-ar fi menţinut dreptul de promovare ar fi durat şase luni
Bogdan Apostu susţine că vina nu aparţine FRF şi că doar perioada îndelungată pentru acţiunile legale a dus la deznodământul dezamăgitor pentru Corvinul Hunedoara.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Practic, FRF, care cred că nu e vinovată în această speţă, s-a aflat în imposibilitatea de a judeca ca timp, fizic, aceste contestaţii. Începând campionatul nu te mai poţi întoarce decât în sezonul următor cu modificarea de la un club de drept public la un club de drept privat. Sper că am fost clar.
S-ar fi câştigat cu certitudine într-o primă instanţă, dar şi acea instanţă era atacabilă, se făcea recurs, apoi recursul, indiferent de finalitate, putea fi atacat la TAS. Ar fi fost o acţiune care putea fi împinsă până la şase luni. Era imposibil ca cineva să-i amâne Corvinului şase luni.
Asta e mai presus decât orice obrăznicie a unora (n.r. - ale cluburilor care au depus contestaţia). Cel puţin doi ani (n.r. - este amânată promovare). Corvinul a promovat deja şi totuşi poate juca în cupele europene este un club profesionist, plăteşte contracte profesioniste, se comportă profesionist. E doar o lacună regulamentară, care împiedică Corvinul să joace azi în Liga 1. Greu va fi să-i motivăm mental pe jucători", a mai spus Bogdan Apostu, cel care a pus umărul la performanţele celor de la Corvinul Hunedoara.
- Citește și
- Răsturnare de situaţie pentru Ianis Hagi! Unde ar putea juca mijlocaşul dorit de Dan Şucu la Rapid
- Cum a trecut Larisa Iordache peste momentul delicat de la cununia sa! "Lucruri neprevăzute". Cum arată noua sa viaţă, după marele eveniment | FOTO
- OFICIAL | A semnat! Campionul mondial îşi continuă aventura la clubul din Champions League: ”Aici am devenit cel mai bun”
- OFICIAL | Karlo Muhar a plecat de la CFR Cluj. Va juca în Arabia Saudită
- Gabi Iancu a explicat motivele pentru care s-a întors la Farul: „Cred că fiecare jucător simte asta!”
- VIDEO | La Linie, cu Pandi şi Cristi Pulhac! O nouă ipostază pentru componentul Generaţiei de Aur, pe terenul de fotbal: "Să nu fii încălţat invers"
- VIDEO | ”Sper să ia şi dinamovişti la naţională”. Florentin Petre, dorinţă pentru Mircea Lucescu: ”Avem cel mai bun selecţioner”
- Mititelu a explicat de ce a blocat accesul Corvinului în Liga 1: ”Activitate frauduloasă”
- OFICIAL | FC Universitatea Cluj s-a despărţit de Roger Junio
- Denis Alibec a dat verdictul după ce Marius Şumudică a semnat cu Rapid. Ce a spus acum despre echipa din Giuleşti | VIDEO
- Mutu, discurs grandios: ”Îmi place la nebunie ca jucător. Vrea să plece, dar sper să mă înşel”
- Daniel Pancu, sigur că decizia de a-l demite pe Neil Lennon a fost una corectă: „Cei de la Rapid au avut toate argumentele!”
- Alex Bologa ştie cum va sărbători medalia de aur la Jocurile Paralimpice: "După o zi cu asemenea încărcătură, este primul lucru la care te gândeşti"
- Are cale liberă spre Giuleşti! Gâlcă a dat ”undă verde” pentru Andrei Ivan: ”Poate să plece!”
- Steaua Bucureşti, mesaj manifest după decizia-şoc luată în cazul Corvinului: „Fotbalul românesc riscă asta!”
Afla mai multe despre: corvinul hunedoara, corvinul hunedoara drept de promovare, corvinul hunedoara liga 2