Florin Gardoş, fostul internaţional român şi fotbalist al celor de la Southampton, a povestit relaţia sa cu fostul antrenor al grupării din Premier League şi actual selecţioner al Olandei, Ronald Koeman.
Fostul fundaş central al celor de la Southampton, grupare revenită în Premier League după un sezon petrecut în Championship, a vorbit despre perioada sa sub comanda lui Ronald Koeman, actualul selecţioner al naţionalei Olandei. Gardoş a detaliat calităţile sale, cât şi despre posibilele defecte pe care le poate avea fostul mare internaţional neerlandez, ca antrenor.
Florin Gardoş: "Avea calităţi pe care puţini alţi antrenori le au"
"Vedea anumite momente în timpul jocului pe care altcineva poate nu le vedea. Nu pot să zic că din punct de vedere tactic m-a impresionat, sau că ar fi top 3 antrenori pe care i-am avut.
Într-adevăr avea anumite calităţi pe care puţini alţi antrenori le au. În primul rând că este în continuare un nume mare şi un fotbalist mare, atunci normal era respectat de toată lumea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ca relaţie jucător-antrenor mi s-a părut destul de rece şi nu numai mie, parcă mereu păstra o distanţă între el şi jucători, din punctul ăsta de vedere nu mi-a plăcut.", a spus Florin Gardoş, la Prima Sport.
Cât despre tactica folosită de Koeman în perioada Southampton, Gardoş a evidenţiat caracterul ofensiv al acesteia, îmbinată cu o tendinţă de a juca în viteză, stil pe care îl foloseşte şi în prezent, la naţionala Ţărilor de Jos.
"Mai degrabă ofensiv, dar era adeptul fotbalului olandez. Să ai posesie, punea mare, mare accent pe pasarea mingii, joc în viteza. Nu era genul de antrenor care să aibă posesie cu orice preţ.", a continuat Gardoş.
Cât despre posibilele tensiuni din vestiarul batavilor, Gardoş este de părere că o victorie a naţionalei României împotriva Olandei, în partida eliminatorie de la EURO, i-ar aduce fostului antrenor de la Barcelona demiterea de la naţionala ţării sale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"A fost destul de criticat, a fost un moment destul de tensionat la ei, poate fi şi asta un avantaj pentru noi. Poate-l demitem, de ce nu.", a mai spus Gardoş.
- Citește și
- Premieră în istoria NBA. Fiul lui LeBron James va juca alături de tatăl său. Bronny a fost selectat de Lakers
- Cu doar 48 de minute jucate la EURO 2024, "tricolorul" este pe lista unei campioane din Europa: "Ţinta numărul 1"
- Fostul selecţioner îşi aminteşte de meciurile cu Olanda: "Coşmarul meu, mereu dădeam de ei". Ce şanse le dă "tricolorilor", la EURO 2024
- BREAKING | Surpriză totală! Acord între Rapid şi Partizan Belgrad. Dan Şucu îşi vinde ”perla” şi încasează 2.000.000 de euro
- Rafael van der Vaart ştie ce jucători din naţionala României îi pot pune probleme Olandei: "La ei ar trebui să fim atenţi"
- Raţiu a cucerit din nou internetul cu o altă fază epică. Reacţia virală din meciul cu Slovacia | VIDEO
Afla mai multe despre: echipa nationala, euro 2024, olanda, romania, florin gardos, ronald koeman