La Rapid, apele au fost tulburate de conflictul dintre Marius Şumudică şi câţiva fani care au aruncat cu bulgări în el. În zilele care au urmat, fotbaliştii din vestiar s-au mobilizat şi au dat verdictul în privinţa antrenorului.
Fotbaliştii de la Rapid au intervenit, când au auzit că Marius Şumudică poate pleca
Marius Şumudică îşi urmează obiectivul de a califica Rapidul în play-off, după ce a dat de înţeles că este pregătit să plece. Lovit în orgoliu după ce a fost bulgărit de câţiva fani, antrenorul a revenit la sentimente mai bune.
Şumi a primit sprijin şi din partea vestiarului, care a intervenit, susţine Dina Grameni, cel care a bifat 24 de meciuri la Rapid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Da (n.r. - Şumudică rămâne la Rapid). Din moment ce este la antrenamente l-am convins să rămână. Sunt problemele dânsului cu oamenii care au făcut acele gesturi. Să fim cu toţii iar împreună, să fim doar un grup la Rapid şi să ne ajutăm unii pe alţii să ne clasăm cât mai sus pentru binele Rapidului
Eu zic că ăsta este farmecul clubului Rapid, suporterii pătimaşi, pe care îi are şi îi aşteptăm să fie mereu alături, cum o fac şi să ne încurajeze aşa cum au făcut-o, iar noi promitem că dăm totul", a declarat Constantin Grameni.
Rapid Bucureşti este pe locul al şaselea în Superliga, cu 42 de puncte, şi nu poate fi depăşită în etapa a 28-a.
"Liniştiţi nu suntem şi nu cred că putem fi vreodată. Da, ne-am distanţat la cinci puncte de urmaritoatre, dar acum trebuie să ne consolidăm poziţia în play-off, ca să fim matematic şi să urcăm cât mai sus în clasament. Nu trebuie să ne mulţumim cu lucruri puţine şi cu locul 6, doar că am participat în play-off, ci trebuie să ţintim mai sus.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Legat de lunile astea... clar au fost grele, pentru că aici, la Rapid, este o presiune foare mare indiferent de clasament, de rezultate. Aşa este mereu la cluburile mari şi suntem conştienţi de asta şi trebuie să convieţuim cu lucrurile acestea", a mai spus mijlocaşul sosit de la Farul Constanţa.
Marius Şumudică i-a cucerit pe fotbaliştii de la Rapid
"Destul de mult (n.r. - îi ajută Şumudică), pentru că mereu când suntem mai suparăţi, după un meci în care suntem dezamăgiţi, vine şi ne ridicăm moralul şi scoate lucrurile bune în evidenţă, mai spune şi o glumă cum este în firea dansului, dar ne ajută mereu, ne sprijină. Şi chestia cu presiunea, când se acumulează multă presiune, încearcă să o acapareze el, pentru ca să fim şi noi dezinvolţi pe teren şi liberi, iar chestia asta ne ajută. El ştie mult mai bine când trebuie ce trebuie să facă", a încheiat fotbalistul de la Rapid, Constantin Grameni.
- Citește și
- Borussia Dortmund, show total în Bundesliga. Guirassy a marcat de patru ori
- Rednic a lăsat orgoliul deoparte! Ce i-a transmis lui Becali după calificarea FCSB-ului în optimile Europa League: "PAOK a fost inexistentă"
- Rangers, prima înfrângere în campionat în 2025. Ianis Hagi, în nota coechipierilor săi
- "Trebuiau să ne dea mingea". Baiaram reclamă că cei de la Botoşani n-au fost fair-play, înainte de golul de 2-2 cu Universitatea Craiova
- Rădoi, după ce a pierdut primele puncte de la revenirea la Craiova: ”Disperarea nu trebuie să fie la echipa care conduce”
- Prima reacţia după golul controversat înscris de FC Botoşani în minutul 90+3: "Mi se pare că nu înfluenţează cu nimic"
- Andrei Raţiu şi Rayo Vallecano, eşec în ”10” cu Villareal. Cum s-a descurcat tricolorul
- Mutu, ”înţepături” pentru Rapid: ”A făcut cea mai tare campanie. Să nu se plângă Șumudică”
- Minaur Baia Mare s-a calificat în sferturile European Cup după o dublă dramatică
- Reacţia lui Cristi Chivu după victoria de la debutul pe banca Parmei: "Excepţional!". Cui i-a atribuit meritele
- CSM Bucureşti şi-a luat revanşa în Champions League cu Gloria Bistriţa, care a fost eliminată! Ce urmează pentru "tigroaice"
- Arsenal, eşec pe teren propriu cu West Ham. Tottenham, instrucţie cu Ipswich. Zi nebună în Premier League
Afla mai multe despre: marius sumudica, marius sumudica rapid, constantin grameni