Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al FSCB, a vorbit despre remiza înregistrată la Cluj-Napoca, împotriva formaţiei CFR Cluj.
Oficialul campioanei României a vorbit despre jocul echipei sale din Gruia, unul tranşat de greşelile defensive ale celor două echipe.
"Cel puţin din prima jumătate am înţeles că nu jucăm nimic, a venit un gol din nimic. O execuţie de atacant veritabil, a făcut mişcarea fals ca un mare atacant, execuţia este miraculoasă. Doar aşa poate să ajungă mingea, să fugă de Târnovanu practic, dintr-o poziţie incomodă, execuţie de mare, mare jucător.", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Stoica a evidenţiat lipsa unor jucători de bază din apărarea celor de la FCSB, cât şi greşelile comise de ambele echipe pe plan defensiv, erori care au dus la cele patru goluri înscrise.
Mihai Stoica: "Meciul a fost decis de patru greşeli mari"
"Din cei patru titulari ai compartimentului defensiv nu am avut trei. Nu i-am avut pe Creţu, Siyabonga şi Risto. Siya (n.r. Siyabonga Ngezana) chiar a mers la Cluj, doar că a spus 'nu sunt pregătit să joc'.
Reacţia lui Băluţă la primul nostru gol... Putea să renunţe, pentru că mingea era în controlul lui Simao. Băluţă a fost concentrat, el mai avea înainte probleme de părea că nu e concentrat, dar acum a fost concentrat. La golul doi fugeau să ia mingea din poartă.
Vreau să spun doar atât, că se discută de greşelile făcute de ei. Meciul a fost decis de patru greşeli mari, două greşeli mari, Pantea şi Dawa. La golul doi, greşeala lui Panţîru a fost foarte mare, pentru că trebuia să-l aibă în marcaj pe Louis Munteanu. Execuţia a fost perfectă, la ei au fost două greşeli foarte mari, una la Simao Rocha şi una a portarului.", a mai spus Mihai Stoica.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Alisha Lehmann şi Douglas Luiz joacă la Juventus, dar jucătoarea spune că partenerul ei câştigă de o mie de ori mai mult: "Îi spun că nu este corect"
- Joyskim Dawa, replică pentru Louis Munteanu după declaraţiile curajoase ale atacantului care a refuzat FCSB: "Ne vedem curând"
- Valentin Mihăilă şi Dennis Man, câte o pasă de gol în Parma - Udinese! Fotbaliştii români sunt decisivi în Serie A
- Gigi Becali a anunţat lovitura de 2 milioane de euro la FCSB, apoi a transmis decizia: "La revedere. S-a mai pomenit aşa ceva?"
- Meci spectaculos în Liga 2. FC Argeş a condus cu 3-0, iar echipa lui Nicolae Dică a fost aproape de a rata victoria
- "Si-a făcut datoria, deşi unii conducători şi-au bătut joc". Dinamoviştii îl plâng pe Gheorghe Mulţescu. Nicolae Badea s-a ocupat de înmormântare
Afla mai multe despre: fcsb, mihai stoica, superliga, cfr cluj