You are here:

Fotbalistul plecat de la Dinamo la patru zile în urma retrogradării susţine că a plâns după ce echipa a ajuns în Liga 2: ”O noapte nu am dormit”

Fotbalistul plecat de la Dinamo la patru zile în urma retrogradării susţine că a plâns după ce echipa a ajuns în Liga 2: ”O noapte nu am dormit”
Comentarii

29 mai 2022 va rămâne în istorie drept cea mai neagră zi din istoria lui Dinamo, fiind data când echipa din Ştefan cel Mare şi-a ”asigurat” prezenţa în Liga 2. Pe 2 iunie, Cosmin Matei (30 de ani) avea să fie primul jucător care semna oficial cu o nouă echipă, în forma lui Sepsi.

La finalul ultimului sezon, Dinamo nu a mai reuşit să evite inevitabilul pentru o a treia oară şi a retrogradat din Superliga, în urma barajului cu U Cluj.

Echipa din Ştefan cel Mare primise două şanse uriaşe în forma problemelor financiare de la Gaz Metan şi Clinceni, însă nu a reuşit să profite de acestea.

”Câinii” au ajuns în Liga 2, declanşând plecări în masă de la echipa roş-albă, în frunte cu antrenorul Dusan Uhrin şi mulţi dintre jucătorii importanţi ai echipei.

Vlad Morar şi Gabi Torje au ajuns la Farul, Balthazar Pierret s-a întors în Franţa, Christian Irobiso şi Mirko Ivanovski au semnat cu Petrolul, dar o altă ”vedetă” le-a luat-o înainte tuturor.

La patru zile după retrogradarea echipei, Cosmin Matei a semnat cu Sepsi, rapida sa plecare dând de înţeles că acesta se ajunsese la un acord cu covăsnenii încă dinaintea confirmării retrogradării.

Menit să fie un dinamovist pursânge, jucătorul de 30 de ani nu a ezitat să îşi ia cât mai rapid tălpăşiţa din Ştefan cel Mare în urma ajungerii în Liga 2.

Fotbalistul plecat de la Dinamo la patru zile în urma retrogradării susţine că a plâns după ce echipa a ajuns în Liga 2

Totuşi, Matei susţine că retrogradarea l-a afectat profund, mai ales în neagra seară de 29 mai, odată ajuns acasă din Ştefan cel Mare.

Fostul decar al lui Dinamo susţine că a plâns şi că nu a putut dormi în acea noapte, afectat că a fost părtaş la cel mai ruşinos moment din istoria clubului.

Da, după retrogradare, eu, cei care au fost alături de mine ştiu. O noapte după meci nu am dormit, am dormit următoarea noaptea. Da, am plâns.

Nu la stadion, dar când am ajuns acasă am ajuns să realizez gravitatea situaţiei, toată lumea vorbea la televizor, am văzut şi fazele cu mine când am lovit bara, atunci am început să plâng.

Mă gândeam că dacă aveam puţină şansă puteam să schimbăm soarta”, a declarat Cosmin Matei pentru PRO Arena.

Afla mai multe despre: cosmin matei 

viewscnt
Articole similare