You are here:

"Fotbalul e mai bun aici decât în ţara mea". Străinul de la Dinamo cu 25 de meciuri în Champions League a comparat campionatele: "De aceea voi aţi jucat la EURO"

"Fotbalul e mai bun aici decât în ţara mea". Străinul de la Dinamo cu 25 de meciuri în Champions League a comparat campionatele: "De aceea voi aţi jucat la EURO"

Dinamo București

Comentarii

Mijlocaşul bulgar de la Dinamo, Georgi Milanov (32 de ani) a putut trage câteva concluzii despre fotbalul din România, după ce a semnat cu "câinii" în ianuarie.

Georgi Milanov a tras concluziile după ce a semnat cu Dinamo la începutul anului

La începutul acestui an, Dinamo a reuşit să-l aducă pe Georgi Milanov, mijlocaşul cu 47 de prezenţa în naţionala Bulgariei. Adus liber de contract, bulgarul s-a dovedit a fi un fotbalist util în formaţia pusă pe teren de Zeljko Kopic

"Când am ajuns aici era o situaţie foarte grea, se pierdeau meciuri, nu mă aşteptam să fie aşa. Dar am făcut o treabă foarte bună, am revenit, fiindcă în jurul clubului, nu neapărat fanii, toţi ne vedeau deja în liga a 2-a. Nu am renunţat şi am dat totul pentru a salva echipa, toţi, jucătorii, antrenorii, conducerea, iar acum suntem un grup foarte bun. Suntem foarte apropiaţi între noi, ca o familie, şi cred că acesta este punctul bun de plecare pentru care avem un sezon bun. Sper şi cred că putem să continuăm aşa. 

Am început să jucăm 4-3-3, atacăm în sezonul acesta. Avem şi jucători buni şi au marcat mult în sezonul acesta. Primim goluri, dar nu contează. Dacă termini 4-3, câştigăm meciul şi sper să jucăm tot pe atac, să producem şanse, să jucăm un fotbal ofensiv de calitate, fiindcă fanii merită să vadă fotbal", a declarat Georgi Milanov. 

Georgi Milanov a dat verdictul: fotbalul din România, mai bun decât cel din Bulgaria

Format de Litex Lovech, Georgi Milanov a atins apogeul carierei la ŢSKA Moscova, pentru care a jucat de 148 de ori, a marcat de şase ori şi a pasat decisiv în 12 rânduri. Pentru echipa din Rusia, mijlocaşul lui Dinamo a fost pe teren de 25 de ori în Champions League, iar mijlocaşul mai are prezenţe în Europa League şi Conference League cu ŢSKA, Fehervar şi Lovech. 

După nouă luni petrecute în România, Georgi Milanov a transmis că fotbalul din România este mai bun decât cel din Bulgaria. 

"Fotbalul este bun, România a investit în ultimii ani în stadioane şi în tot. Să fiu sincer am fost surprins de ceea ce am găsit, chiar îmi place fotbalul, stadioanele, organizarea. Toate sunt mult mai bune decât în ţara mea. De aceea voi aţi jucat la EURO 2024, iar noi nu.

Aici sunt 16 echipe, la fel ca în Bulgaria, dar acolo sunt trei, patru echipe care sunt bune, restul sunt slabe. Aici aici este totul echilibrat, dintre cele 16 nu ştii care va câştiga. Ultima clasată poate câştiga cu prima clasată, iar asta este mai atractiv, mai interesant şi concurenţa asta din Superligă este foarte bună. Îmi place fotbalul aşa. Când joci fiecare meci şi câştigi cu 4-5 la zero (n.r. - în Bulgaria)... Aici (n.r. - în România) nu poţi câştiga aşa lejer, cum se întâmplă în Bulgaria", a mai spus mijlocaşul bulgar de la Dinamo, Georgi Milanov.

  • 26 de meciuri, 2 goluri şi 3 pase decisive sunt cifrele lui Milanov la Dinamo

Afla mai multe despre: georgi milanovgeorgi milanov dinamofotbal romaniafotbal bulgaria 

viewscnt
Articole similare