You are here:

FOTO | Scandalos! Federaţia kosovară i-a incriminat pe ultraşii români cu un fake grosolan. Fotografia ”furată” a ajuns pe site-ul oficial

FOTO | Scandalos! Federaţia kosovară i-a incriminat pe ultraşii români cu un fake grosolan. Fotografia ”furată” a ajuns pe site-ul oficialgalerie foto

Fotbal internațional

Comentarii

Federaţia de Fotbal din Kosovo a emis un comunicat în care condamnă atitudinea fanilor români, din cauza căreia, probabil premeditat, jucătorii kosovari au abandonat partida de pe Arena Naţionaşă

Meciul România – Kosovo, din penultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, întrerupt, vineri seară, după minutul 90, jucătorii kosovari părăsind terenul, s-a încheiat după mai bine de o oră, sâmbătă, fără fotbaliştii oaspeţi.

Arbitrul partidei a venit pe teren după ce nu a reuşit să îi convingă pe cei din Kosovo să joace ultimele două minute, şi, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul. UEFA urmează să ia o decizie în acest caz.

Kosovarii au fugit de joc după ce au auzit scandal numele Serbiei şi după ce obiecte au ajuns pe gazon. În ora în care nu s-a jucat şi publicul a plecat de pe Arena Naţională, circul făcut de kosovari a continuat în vestiar.

Federaţia kosovară a încercat să-i denigreze pe fanii români.  Fotografia postată pe site-ul oficial

Rasism şi scandări anti-Kosovo în România, un atac asupra valorilor fotbalului şi demnităţii echipei naţionale a Kosovo

16 noiembrie 2024 – Federaţia de Fotbal a Kosovo (FFK) condamnă ferm provocările şi comportamentele rasiste care au avut loc în timpul meciului de aseară dintre România şi Kosovo, la Bucureşti, în cadrul Ligii Naţiunilor UEFA. Meciul a fost abandonat din cauza scandărilor rasiste şi anti-Kosovo continue ale fanilor români, care au repetat comportamente rasiste şi provocatoare care dăunează grav spiritului fair-play, valorilor fotbalului şi reprezintă o încălcare completă a regulamentelor şi principiilor UEFA.

Strigăte precum „Kosovo este Serbia” şi „Serbia, Serbia”, fluierături în timpul cântării imnului naţional al Kosovo, aruncarea de obiecte dure în stadion şi alte acţiuni ofensatoare şi provocatoare au fost prezente pe toată durata meciului, creând o atmosferă inacceptabilă şi nesigură pentru jucătorii noştri”, se arată în comunicatul postat de federaţia kosovară.

Sârbii au ars steagul Kosovo. Fake news din partea ”fugarilor” de la Bucureşti

În articolul respectiv a apărut o imagine în care, câţiva presupuşi suporteri români ard un steag al statului Kosovo, însoţită de descierea: ”Profanarea steagului Kosovo de către suporterii români”.

Informaţia falsă: poza ce a apărut pe pagina de Instagram ”ultra.romania_” a fost realizată în urmă cu doi ani, în decembrie 2022, cu ocazia unui protest susţinut în Belgrad.

Aşadar, naţionaliştii sârbi sunt cei care au incendiat steagul Kosovo, având în vedere conflictele politice ce au zbuciumat spaţiul ex-iugoslav în ultimii ani.

Trăgând linie, federaţia kosovară a încercat cu nonşalanţă să inculpeze fanii români cu o poză în spatele cărora se aflau nişte locuitori ai Serbiei.

 

 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: româniakosovonations league 

viewscnt
Articole similare