You are here:

Front comun pentru Andrei Ivan. ”Are ceva Edi cu el, altfel nu-mi explic!”

Front comun pentru Andrei Ivan. ”Are ceva Edi cu el, altfel nu-mi explic!”
Comentarii

Andrei Ivan (26 de ani) nu face parte din lotul convocat de selecţionerul Edi Iordănescu pentru partidele cu Kosovo (16 iunie, în deplasare) şi Elveţia (19 iunie, în deplasare), din luna iunie, în calificările pentru EURO 2024, însă sunt tot mai multe voci care susţin că acesta ar fi meritat să fie chemat.

Primul care a atras un semnal de alarmă a fost Basarab Panduru, în studiourile Orange Sport, unde şi-a pus întrebarea: ”De ce Valentin Mihăilă merită să fie la lot, iar Andrei Ivan nu?”

”Lobby” pentru Andrei Ivan la echipa naţională

”Pandi” nu este singurul care consideră greşită decizia lui Edi Iordănescu de a-l lăsa ”acasă” pe Andrei Ivan pentru cele două partide.

Un alt atacant al ”Generaţiei de Aur”, Gică Craioveanu, este de părere că selecţionerul are ceva personal cu fotbalistul Universităţii Craiova, iar din acest motiv îl omite.

  • 17 goluri şi 4 pase decisive în 42 de jocuri a bifat Andrei Ivan pentru Universitatea Craiova, în acest sezon, în toate competiţiile.

Are ceva Edi cu el, altfel nu-mi explic. Din ce am citit l-a deranjat atitudinea lui. Dar, totuşi. Ivan e un jucător polivalent, poate juca mai multe posturi şi e capabil să decidă un meci, cum s-a întâmplat în Giuleşti, la 3-2 cu Rapid.

În Liga 1 a fost cel mai bun atacant român, alături de Mailat, a dat 14 goluri. Ori eu ştiu că la naţională trebuiesc convocaţi cei mai în formă jucători”, a declarat Gică Craioveanu, conform gsp.ro.

Panduru, despre Andrei Ivan: ”Era mai ok dacă Edi anunţa”

Basarab Panduru este de părere că selecţionerul Edi Iordănescu ar fi trebuit să iasă public şi să recunoască faptul că a ales să-l pedepsească pe Andrei Ivan, pentru a nu mai exista loc de alte discuţii.

Are în doi ani de zile 29-30 de goluri, dar am spus-o atunci când s-a supărat pe el Edi, că e o problemă. A ieşit Ivan după, a explicat nişte lucruri. Nu l-a lămurit pe Edi şi cred că are legătură cu ce-a fost atunci, nu după formă. Dacă ar fi de formă, ar trebui sa fie la echipa naţională.

(n.r. - despre Valentin Mihăilă) Te face mai bun decat Ivan? Numai că eşti la Parma, în liga a doua, rezervă? Cu 33 de minute jucate?

Ivan pare pedepsit. Era mai ok aşa, dacă ieşea selecţionerul dacă anunţa: `Domne, l-am pedepsit`. Sunt alţii sub el ca valoare, în momentul ăsta

Afla mai multe despre: andrei ivanedi iordanescu 

viewscnt
Articole similare