You are here:

Gabi Enache a revenit în Liga 1. Cu ce echipă a semnat fostul fotbalist de la Astra sau FCSB | OFICIAL

Gabi Enache a revenit în Liga 1. Cu ce echipă a semnat fostul fotbalist de la Astra sau FCSB | OFICIAL

Superliga

Comentarii

Gabi Enache (31 de ani) a revenit în Liga 1. Fostul fotbalist de la Astra sau FCSB a semnat cu FCU Craiova 1948, echipa lui Adrian Mititelu, şi va juca din nou în campionatul intern. Zhetysu, din Kazahstan, a fost ultima echipă pentru care a evoluat Enache, fotbalist cu selecţii în naţionala României.

Gabi Enache a revenit în Liga 1. Cu ce echipă a semnat fostul fotbalist de la Astra sau FCSB | OFICIAL

FCU Craiova şi-a adus un nume important în echipă. "Leii" din Bănie l-au convins pe Gabi Enache să semneze şi să revină în Liga 1, după o experienţă în Kazahstan, la Zhetysu.

"Gabriel Enache, jucător ce a terminat sezonul actual la formaţia de primă ligă Zhetysu din Kazahstan, unde a evoluat în 25 de partide, a semnat cu Ştiinţa! Internaţionalul român are în palmares 4 trofee în campionatul românesc şi anume campionatul, Cupa şi Supercupa cu Astra Giurgiu şi Cupa Ligii, cu FCSB. Bine ai venit, Gabi!", se arată într-un comunicat oficial al FCU Craiova 1948.

Oltenii nu precizează perioada pe care a semnat Enache, însă cel mai probabil acesta şi-a pus semnătura cu un contract până în vara lui 2022.

CS Mioveni, Astra, FCSB, Rubin Kazan, Partizan, Dunărea Călăraşi, Qyzyljar şi Zhetysu sunt echipele din CV-ul de profesionist al lui Gabi Enache.

  • 200.000 de euro este cota de piaţă a lui Gabriel Enache în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

Afla mai multe despre: gabi enachetransferfcu craiovaoficial 

viewscnt
Articole similare