You are here:

Gabriela Ruse a mărturisit că a vrut să renunţe la tenis: ”Victoria de la Hamburg a venit într-un moment în care mâ gândeam serios să fac altceva”

Gabriela Ruse a mărturisit că a vrut să renunţe la tenis: ”Victoria de la Hamburg a venit într-un moment în care mâ gândeam serios să fac altceva”

Tenis

Comentarii

Elena-Gabriela Ruse are 23 de ani şi s-a născut la Bucureşti. Clasată pe locul 198 WTA şi venită din calificări, a câştigat turneul de categorie WTA 250 de la Hamburg, cu premii de 189.708 euro. După acest succes, jucătoarea română a urcat 65 de poziţii în clasamentul WTA, până pe locul 133.

Este primul titlu WTA al carierei pentru sportiva din România: ”A fost ceva incredibil pentru mine, nu mă aşteptam să vină acest rezultat chiar în acest moment. Sunt foarte fericită, îmi trebuuiesc câteva zile ca să realizez ce s-a întâmplat. Nu mă aşteptam, pentru că nu mi s-au legat foarte multe victorii în ultima perioadă şi am venit după o lungă perioadă de accidentări, probleme personale” a mărturisit Gabriela Ruse.

Ea a mărturisit că a fost la un pas să renunţe la cariera de jucătoare de tenis: ”Chiar a venit într-un moment în care nu mă aşteptam şi mă gândeam serios să fac altceva. Dacă nu ai continuitate în tenis, este foarte greu să ajungi la rezultatele dorite şi e greu din accidentare în accidentare, chiar nu a fost simplu deloc.”

Un adevărat plus la nivel de moral l-au reprezentat partidele de la Fed Cup, a mai spus Gabriela Ruse: ”Am jucat meciul de la Fed Cup care m-a motivat şi mi-a dat un boost de energie şi de încredere. Îmi pierdusem încrederea şi dorinţa de câştig. Acum toată lumea se aşteaptă de la mine să câştig la fiecare turneu şi să urc în fiecare săptămână, dar nu este simplu absolut deloc.”

Gabriela a primit o veste bună de la organizatorii turneului de tenis de la Cluj Napoca. Aceştia au anunţat, luni, că îi oferă unul dintre wild card-uri jucătoarei Elena Gabriela Ruse, proaspătă câştigătoare a primului ei trofeu din carieră, la Hamburg.  Pe tabloul principal mai figurează Patricia Maria Ţig, Irina Begu, Ana Bogdan şi Irina Bara.

Primul turneu WTA găzduit de Cluj-Napoca va avea loc pe zgură, între 1 şi 8 august, la Winners Sports Club. Turneul va fi dotat cu premii totale în valoare de 235.000 de dolari.

Afla mai multe despre: gabriela ruse 

viewscnt
Articole similare