Costel Gâlcă a fost confirmat pe banca Universităţii Craiova de către patronul Mihai Rotaru pentru partida cu FCSB.
Universitatea Craiova a suferit un eşec usturător pe terenul celor de la Metalul Buzău, formaţie din Liga 2, în Cupa României. Constantin Gâlcă a prefaţat partida împotriva celor de la FCSB, partidă extrem de importantă pentru olteni în lupta pentru primele poziţii ale clasamentului din Superliga.
Antrenorul oltenilor este conştient de perioada dificilă prin care trece gruparea din Bănie, dar speră să le arate suporterilor că jucătorii sunt capabili să obţină rezultate în acest sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Costel Gâlcă: "Suntem din ce în ce mai bine"
"Întâlnim FCSB într-un moment mai puţin bun pentru noi, dar putem să profităm de acest fapt şi să arătăm altă faţă, să transmitem suporterilor noştri că echipa poate face mai mult şi să aibă rezultate mai bine pe viitor.
Coeziune, atitudine în joc, cu siguranţă că mulţi dintre jucători o să fie la alt nivel. Cum am spus în nenumărate rânduri, au venit după accidentări, după fluctuaţii în joc. Acum avem cam toţi jucătorii la dispoziţie, suntem din ce în ce mai bine.
Mitriţă a avut probleme, interocolită, sper să îl avem cât mai curând… şi depinzând mult de cum se simte el şi în antrenamentul de azi va putea fi în lotul pentru meciul acesta.", a declarat Costel Gâlcă, la conferinţa de presă.
Gâlcă a vorbit şi despre Darius Olaru, căpitanul celor de la FCSB care nu va putea evolua din cauza unei accidentări.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Este un jucător important pentru FCSB. Dar au un lot valoros, sunt într-un moment bun şi tocmai de aceea e un prilej pentru noi de a demonstra că valoarea echipei noastre este mult mai bună", a mai spus Gâlcă.
- Citește și
- Rapid se pregăteşte pentru perioada de "mercato" din iarnă. Şumudică a pus ochii pe un mijlocaş trecut prin Italia
- Fostul mare atacant din Ştefan cel Mare a descoperit unde s-a făcut diferenţa în meciul de Cupa României, Dinamo - FCSB: "A părut cam relaxată"
- Preşedintele UEFA dezminte că ar fi spus că Vinicius nu merită Balonul de Aur
- LIVE VIDEO | Sepsi - Petrolul, de la 18:30, pe OrangeSport.ro. Duel interesant în lupta pentru play-off
- ULTIMA ORĂ | Clubul care anunţă negocieri pentru transferul lui Neymar în 2025: "Va veni"
- ”E o ruşine!”. Mititelu, prima reacţie după scandalul de la Craiova din cauza arbitrajului: “Scopul lui este ca eu să sufăr!”
- BREAKING NEWS | Răsturnare de situaţie la Craiova! Mihai Rotaru şi Gâlcă s-au întâlnit, iar patronul a anunţat decizia finală: "Nu se pune problema"
- Elias Charalambous, deranjat de ironia crainicului de la Dinamo: "Să fie scos din fotbal!"
- Ruben Amorim, după ce a acceptat să preia Manchester United: ”Acum ori niciodată!”
Afla mai multe despre: universitatea craiova, fcsb, costel galca, mihai rotaru, superliga