Antrenorul celor de la Craiova, Costel Gâlcă (52 de ani), a tras concluziile după remiza de la Galaţi cu Oţelul.
Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, scor 1-1, în etapa a 12-a din Superligă.
Juric a marcat pentru gazde, în minutul 5, în timp ce Baiaram a punctat pentru olteni, în minutul 14.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gâlcă şi-a luat la rost jucătorii: ”Nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor”
La finalul meciului, Costel Gâlcă a fost extrem de dezamăgit de evoluţia echipei sale, dar s-a arătat mulţumit că a plecat de la Galaţi cu un punct.
De asemenea, antrenorul Craiovei a subliniat faptul că dacă era să câştige vreo echipă acest meci, aceea era Oţelul.
”A fost un meci cum mă aşteptam. Echipa mea nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Ştiam că e o echipă agresivă, cu pressing, adaptată mai bine la teren, veneau din benzi cu centrări. Puteam să-i prindem şi am avut spaţii spre poarta adversă, dar nu am putut s-o facem de multe ori.
Lukic a luptat cât a putut, vine după o perioadă fără antrenamente, dar sper să crească de la meci la meci. Nici Oshima nu a fost ca altă dată şi am spus de multe ori că trebuie să te adaptezi terenului, adversarului, ca noi să avem o progresie în joc şi în ce ne dorim pe viitor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Baiaram e pozitiv pentru el, pentru echipă, iar pe viitor sper să avem şi marcatori din alte linii.
I-am spus lui Dorinel că după jocul prestat azi sunt mulţumit cu un punct, dar dacă trebuia să fie o câştigătoare probabil că ei meritau. Pauza e binevenită, dar până la un punct. Mulţi jucători pleacă la naţionale şi sper să fie sănătoşi”, a declarat Gâlcă, după meci.
În urma acestui rezultat, Craiova este pe locul 2, cu cu 20 de puncte, iar gălăţenii ocupă locul al treilea, cu 19 puncte.
- Citește și
- ”Remarcabil!”. Mihai Stoica l-a văzut în Oţelul - Craiova şi a dat verdictul: ”Arată ca un maratonist. E pe tot terenul”
- Cu cifre bune în Superliga, Louis Munteanu a reacţionat: "Nu am de ce să-mi dau o notă acum"
- "Trebuia să fie plecat de mult". I-a descoperit lui Olaru problema care l-a ţinut pe loc la FCSB: "Oamenii văd. Acum e şansa lui, în Europa League"
Afla mai multe despre: craiova, costel galca, superliga