Farul Constanţa o va întâlni în această etapă din Superligă pe Gloria Buzău.
Ce a declarat Gică Hagi înainte de Gloria Buzău - Farul
Gică Hagi a prefaţat meciul şi totodată a ţinut să-l scoată în evidenţă pe Budescu, cel care impresionează la Gloria Buzău.
„Întâlnim în deplasare o echipă experimentată, cu jucători care au ani şi meciuri în prima ligă, chiar dacă vorbim de o formaţie care a venit din eşalonul secund. Au trecut deja etapele, s-au acomodat. Antrenorul e foarte bun, cu experienţă, are grijă de ambele faze foarte bine.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Trebuie să ne adaptăm la jocul lor fără minge, la teren, iar cu mingea să avem evoluţia noastră obişnuită. Nimic nu e uşor în fotbal, dar încercăm să venim cu victorie la Constanţa. Avem nevoie de puncte şi trebuie să legăm victoriile, pentru a urca în clasament. Sunt 3 puncte în joc şi nimic mai mult.
Totdeauna trebuie să ţii cont de talentul unui jucător precum Budescu şi atunci nu trebuie să-i dai timp şi spaţiu să gândească prea mult. E un jucător important al lor, e un jucător care are talent mult, are un picior foarte bun.
Ofensiv e foarte bun şi atunci noi trebuie să stăm bine defensiv. Alibec este din aceeaşi categorie cu Budescu, au talent mult. E important ca el să fie în formă, pentru că fotbal ştie şi poate să joace foarte bine”, a declarat Hagi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.