You are here:

Gică Hagi, pregătit să-şi vândă noul căpitan într-un campionat de top. Anunţul impresarului: "Vine directorul sportiv al echipei"

Gică Hagi, pregătit să-şi vândă noul căpitan într-un campionat de top. Anunţul impresarului: "Vine directorul sportiv al echipei"

Farul

Comentarii

Farul Constanţa a avut parte de un început de sezon modest în Superliga. Formaţia de la malul mării a înregistrat o nouă înfrângere în această etapă, pe terenul campioanei României, FCSB, cu scorul de 3-2.

Constănţenii suferă din punct de vedere al poziţiei în clasament după primele cinci etape. Farul ocupă locul 14, cu doar patru puncte acumulate după cinci etape. Gică Hagi a oficializat transferurile lui Denis Alibec şi George Merloi în ultima perioadă şi speră să-şi rezolve criza de eficienţă în faţa porţii.

Constantin Grameni, noul căpitan al Farului în absenţa lui Ionuţ Larie, căpitanul obişnuit al "marinarilor", este unul dintre cei mai promiţători fotbalişti din lotul Farului. 

Mijlocaşul în vârstă de 21 de ani a atras interes din mai multe campionate. O propunere din partea celor de la FC Porto a fost pe "masa" Farului, însă această ofertă nu s-a ridicat la aşteptările formaţiei de la malul mării.

De asemenea, o formaţie din Abu Dhabi a bătut la uşa "marinarilor", însă nu a fost vorba de un interes concret. Impresarul Florin Manea a vorbit despre noul val de interes pentru internaţionalul de tineret, venit din Italia.

Florin Manea: "Dacă-l duc în Italia, sigur ajunge în Serie A sau Serie B"

"Deocamdată, nu avem nicio ofertă scrisă de la Abu Dhabi. A fost o ofertă de la Porto pentru el, dar financiar nu era extraordinară. Era un împrumut cu opţiune de cumpărare. Încercăm să aducem o ofertă pe placul lui Gică Hagi.

Am primit o scrisoare de interes în urmă cu o lună din Abu Dhabi, dar atât, oferta n-a mai ajuns la Farul. Am ceva din Italia pentru Grameni, o să vină cineva să-l vadă. Dacă-l duc în Italia, sigur ajunge în Serie A sau în Serie B, la o echipă care se bate pentru promovare. Vine directorul sportiv al echipei la meciul următor al Farului", a declarat Florin Manea, la Prosport.

Astfel, partida Farului cu FC Hermannstadt ar putea reprezenta un meci crucial pentru cariera tânărului mijlocaş central de creaţie.

Afla mai multe despre: farulconstantin gramenigica hagisuperliga 

viewscnt
Articole similare