Gheorghe Hagi a fost invitatul lui Silviu Tudor Samuilă la SportCast cu Sile.
Farul Constanţa este câştigătoarea titlului în România, în sezonul 2022/2023. Este a doua performanţă de acest fel din cariera de antrenor a lui Gică Hagi (58 de ani), după cea din anul 2017.
După câştigarea titlului, al doilea din istoria Constanţei, după cel din 2017, Hagi îşi face planurile pentru sezonul european care va începe în vară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Farul este singura echipă care va reprezenta România în Liga Campionilor. Constănţenii vor lua startul în primul tur preliminar, dar coeficientul de 4.000 pe care îl are echipa lui Hagi este sinonim cu un traseu infernal.
Gică Hagi vrea în grupele Ligii Campionilor cu Farul: ”Proiectul este făcut. Bugetul a fost planificat” | EXCLUSIV
Echipa lui Hagi va lua startul încă din primul tur nu va fi cap de serie în niciun tur preliminar. Farul va avea meciuri de coşmar şi poate da chiar peste echipa la care Gică Hagi a scris istorie, Galatasaray.
Gheorghe Hagi a fost invitatul lui Silviu Tudor Samuilă la SportCast cu Sile. ”Regele” a povestit despre actualul sezon, despre câştigarea titlului cu Farul, dar şi despre planurile de viitor legate de Liga Campionilor.
”Eu sunt acţionar, Farul nu e al meu. Academia îmi poartă numele, pentru că am vrut. Farul este al tuturor. Eu deţin acţiuni, am investit în Farul. Punct. Farul trebuie să aparţină constănţenilor, dobrogenilor, tuturor. Suporterii vin la meciuri, abonaţii la Tribuna 0 vin, firmele din Constanţa sunt lângă noi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cei de la VIP, nu mai vorbesc. Şi zona noastră VIP este cea mai scumpă din Superligă. Cred că o să fim cei mai scumpi. Suntem scumpi. Asta vrem să facem, nu totul dintr-o dată. Chemăm parteneri. Un marketing pe care îl facem şi pe care să-l ducem la bun sfârşit.
Trebuie să le întrecem. Noi avem proiectul nostru. Eu am purtat 10. Când vrei să schimbi cursul apei, trebuie să faci proiect de 10 ani. Proiectul are 10 ani. Primii 5, consolidare puternică în România, iar următorii 5 în Europa, să aspiri la grupele Ligii Campionilor.
Bugetul este planificat, e scris, cât o să producem în fiecare an. Cum o să arătăm până în grupele 2027”, a dezvăluit Gică Hagi.
Hagi este considerat cel mai mare jucător din istoria fotbalului romnesc, iar ca antrenor a dovedit din nou că academia sa de fotbal a scos fotbalişti de valoare.
În Turcia, Gică Hagi a avut cele mai mari performanţe din cariera de fotbalist. A câştigat, alături de Galatasaray, de patru ori consecutiv titlul în Super Lig, dar şi o Cupă, două Supercupe, Cupa UEFA şi Supercupa Europei.
Ce urmează pentru Farul
Formaţia condusă de Gheorghe Hagi se va reuni la 15 iunie, când va avea loc şi vizita medicală, urmând ca în aceeaşi zi să fie programată şi plecarea în primul cantonament din această vară, la Poiana Braşov. În acest prim stagiu, care se va încheia la 23 iunie, vor avea loc două meciuri de verificare cu adversari care urmează a fi anunţaţi.
Cel de-al doilea cantonament este programat în perioada 26 iunie - 3 iulie, în Polonia, la Opalenica.
Afla mai multe despre: farul constanta, gica hagi, titlul liga 1, liga campionilor