Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a glumit pe seama situaţiei petrecute cu câteva luni în urmă, legată de publicarea "primului 11" folosit la partida cu FC U Craiova 1948, din Cupa României, cu câteva zile înainte de partidă.
Latifundiarul din Pipera a dat anunţul momentului înainte de partida echipei sale împotriva Universităţii Craiova. Patronul celor de la FCSB s-a amuzat pe seama situaţiei petrecute cu câteva luni în urmă, când acesta i-a transmis patronului celor de la FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu, echipa cu care are de gând să înceapă la meciul direct dintre cele două echipe, din Cupa României.
La capătul partidei din faza grupelor, FCSB a fost învinsă şi eliminată din Cupă, iar FC U Craiova 1948 a trecut în fazele eliminatorii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Becali a făcut referire la acea situaţie şi are de gând să repete istoria, la meciul cu Universitatea Craiova, într-o manieră prin care comisiile care s-au sesizat după întâmplarea iniţială, nu s-ar sesiza, în acest context.
Gigi Becali: "Noi reprezentăm fotbalul, nu ei!"
"Voi anunţa înainte cu două zile, îi voi suna eu şi eu şi îi voi spune echipa lui, ca să nu fie discriminare, să nu fie disconsiderare a competiţiei, atunci o să vorbim cu antrenorul, o să-i dăm prin internet, ca să nu fie nici cumva că... 'de ce ai luat legătura cu echipa adversă'.
N-ai voie, este disconsiderarea competiţiei. Ce să fac, o să fac în secret, că este disconsiderarea competiţiei, se supără Burleanu şi comisiile. Era pe vremuri Mircea Sandu, vorbeai cu el, îl sunai, toţi să fim prieteni, să vorbim, să comunicăm. Noi reprezentăm fotbalul, nu ei, ei spun că ei sunt stăpâni, că noi facem ce vrem şi vă obligăm pe voi!", a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
FCSB primeşte vizita celor de la Universitatea Craiova în ultimul meci al etapei a 3-a din play-off-ul Superligii României, duminică, de la ora 20:30, în direct, pe Orange Sport 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Contra şi Stanciu, egalii lui Ronaldo şi Mane timp de 90 de minute. Ce s-a întâmplat în prelungirile meciului Damac - Al Nassr
- Louis Munteanu, vizibil afectat de ratările uriaşe din meciul cu Sepsi: "Domnul Hagi era supărat. Vreau să îmi cer scuze"
- Dublă lovitură la CFR Cluj! Dani Coman şi Marius Măldărăşanu, soluţii pentru patron: "Cu Neluţu Varga vorbesc săptămânal"
- Xavi semnează cu un club cu 4 Champions League în palmares. O nouă lovitură dată de antrenor după plecarea de la FC Barcelona
- Avantajul pe care FCSB îl are în faţa Universităţii Craiova, la meciul care poate decide campioana: "Cea mai periculoasă echipă" | EXCLUSIV
- Final de drum la Charleston. Jaqueline Cristian, învinsă de Daria Kasatkina într-un meci de peste 2 ore şi jumătate
- "Atacant rasat, dar are uneori nişte ratări foarte mari". MM Stoica, concluzii despre jucătorul din Superliga care l-a impresionat pe Gigi Becali
- ”Sunt bulversat”. Gică Hagi îşi pune semne de întrebare. Ce a avut de criticat după Sepsi - Farul 0-0: ”Inexplicabil”
Afla mai multe despre: fcsb, gigi becali, mihai rotaru, universitatea craiova