You are here:

Give me 5 cu Săbău | "Mi-e dor să ies din casă, fără să scriu pe o hârtie unde merg!" Ianis Zicu despre perioada de izolare: "E greu, dar sunt şi avantaje. Am timp să învăţ!"

Give me 5 cu Săbău | "Mi-e dor să ies din casă, fără să scriu pe o hârtie unde merg!" Ianis Zicu despre perioada de izolare: "E greu, dar sunt şi avantaje. Am timp să învăţ!"

Special

Comentarii

Ianis Zicu a răspuns tirului de întrebări ale lui Alexandru Săbău, în cadrul rubricii "Give me 5" de pe www.telekomsport.

Personalităţi marcante din lumea fotbalului răspund în EXCLUSIVITATE provocărilor adresate de Alexandru Săbău pe pagina www.telekomsport.ro. Marţi, fostul internaţional român, Ianis Zicu, a răspuns provocărilor adresate de Alexandru Săbău în această perioadă de pauză forţată pentru fotbalul românesc. Zicu şi-a amintit de dubla Dinamo-Şahtior, sau de memorabilul meci din Europa cu Everton. A mărturisit că îi este greu să rămână izolat în casă, dar ca orice antrenor tânăr a găsit şi avantajele acestei perioade: "Am timp să învăţ,  să studiez". Interviul cu Ianis Zicu, din cadrul rubricii "Give me 5 cu Săbău", îl găseşti mai jos.

Give me 5 | Ianis Zicu

1. Cum gestionează un antrenor perioada aceasta fără antrenamente şi fără meciuri?
Ianis Zicu: Fiind un antrenor tânăr pot să spun că nu am experienţa altor antrenori ... dar în această situaţie nimeni nu are experienţă, deci consider că toţi antrenorii pleacă de la acelaş nivel de gestionare a situaţie actuale...fiecare gândeşte şi îşi alege programul şi modul de a discuta cu jucătorii săi, pentru a-i avea la reunire într o formă fizică decentă pentru că după 2-3 luni cât se preconizează că ar dura această pauză, se pierde mult şi din punct de vedere tehnic şi psihic nu doar din punct de vedere fizic...aşa că atunci când o să începem din nou meciurile oficiale o să aflăm dacă am gestionat bine sau nu această perioada!

2. Este cea mai ciudată perioada din viaţă omului Ianis Zicu?
Ianis Zicu: Este ciudată situaţia dar nu este cea mai grea situaţie pentru că au fost perioade mult mai grele în viaţa mea... de exemplu când am pierdut-o pe mama pentru că fiecare om are astfel de momente grele în viaţa lui...unii mai devreme alţii mai târziu...alţii chiar din cauza acestui virus...dar cu siguranţă este ciudată situaţia actuală pentru că noi cei tineri suntem învăţaţi cu perioada de după 89' când am avut libertate de orice fel...dar pentru bunicii mei de exemplu este mai uşor de stat în casă acum faţă de momentele când au fost deportaţi sau au fost în război...este un moment greu dar trebuie să fim responsabili şi lucrurile o să revină la normal cu siguranţă!

3. Cum îţi petreci timpul?
Ianis Zicu: Timpul trece repede oriunde aş fi...niciodată nu am simţit că mă plictisesc...pe lângă timpul petrecut cu familia, filme, treburi prin curte şi diverse proiecte de afaceri pe care le am în afara fotbalului...sunt atât de multe lucruri de învăţat pentru ceea ce îmi doresc să obţin în meseria pe care o am încât niciodată nu simt că îmi ajunge timpul...consider un avantaj  această izolare la domiciul pentru că acum am timp mai mult de studiat lucrurile teoretice, tactice şi psihologice din sport.. este normal că practic este adrenalină care îmi lipseşte, dar o să revenim la ritmul normal în curând!

4. Alege trei meciuri din carieră de fotbalist pe care ai vrea să le revezi în această perioada când stai acasă
Ianis Zicu:  Dinamo-Everton 5-1 Europa League; Timişoara-Rapid (Finala Cupei României 2007) 0-2; Şi dubla din Cupa Uefa Dinamo-Şahtior 2-0 şi 3-2.....Doar victorii :) ...chiar dacă din înfrângeri învăţăm cel mai mult eu nu vreau să văd înfrângeri în această perioadă în care cu toţii  ne dorim să ieşim învingători din "lupta cu Covid 19"

5.De ce îţi e cel mai tare dor?
Ianis Zicu: Făcând o glumă...îmi este dor să ies din casă fără să scriu pe o hârtie unde merg...îmi este dor de copilărie şi de perioada când scriam şi lipeam pe frigider hârtia că să ştie părinţii unde sunt...dar acum vreau din nou să merg pe teren şi să muncesc cu jucătorii mei pe care vreau să ii văd muncind din nou cu pasiune şi zâmbet pe buze!

Afla mai multe despre: ianis zicusăbău 

viewscnt
Articole similare